Comentarii la Deuteronom – 8

Posted: 18/01/2009 in Deuteronom
Etichete:, ,

CAPITOLUL 8 – Îndemn către popor să nu uite binefacerile lui Dumnezeu.

1: Siliţi-vă să pliniţi toate poruncile a­cestea pe care vi le poruncesc eu astăzi, ca să fiţi vii şi să vă în­mul­ţiţi şi să intraţi şi să moşteniţi pământul pe care Dom­nul, Dumnezeul vostru, cu jurământ l-a făgăduit părinţilor voştri.

2: Îţi vei aduce aminte de toată calea pe care Domnul, Dum­ne­ze­ul tău, te-a purtat prin pustie ca să te chinuie şi să te în­cer­ce şi pentru ca ascunsurile inimii tale să se cu­noască: păzi-vei tu poruncile Sale, sau nu?

Ca să te chinuie e tradus de SEP 1 – ca să te pedepsească: „verbul κακόω este interpretat de Philon ca manifestare a iubirii părinteşti a lui Dumnezeu, care îşi educă în felul acesta poporul ales, corijându-l şi punându-l la locul său (Congr. 170-175)”[1].

3: Te-a chinuit, te‑a înfometat şi te-a hrănit cu mana pe care părinţii tăi n-o cunoscuseră, ca să-ţi arate că nu numai cu pâine va trăi omul, ci că omul va trăi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu.

„Ebr. : ci cu tot ceea ce iese din gura Domnului, omi­ţân­du-se astfel cuvântul. Textul Septuagintei însă va fi citat aidoma de Însuşi Iisus Hristos în convorbirea Sa cu diavolul (Matei 4, 4). Referinţa expresă la cuvântul lui Dumnezeu e o trimitere directă la puterea creatoare a Acestuia, Cel ce a fă­cut lumea (cerul şi pământul) prin cuvânt (Evanghelistul Ioan, prin transferul semantic dintre hréma şi lógos, va iden­ti­fica în acest cuvânt pe Fiul lui Dumnezeu (Cuvântul), de­ve­nit, prin întrupare, Iisus Hristos (Ioan 1, 1-3). Puşi în situa­ţia de a nu putea să-şi procure hrana prin mijloace proprii (cul­ti­va­rea pământului), evreii aveau să-şi dea seama că Dum­ne­zeu îi poate hrăni direct, cu mană, o mană însă pe care mai întâi a anunţat-o prin cuvânt (Eu voi face să plouă pentru voi pâine din cer Ieşirea 16, 4). Cum la Dumnezeu nu există vir­tualitate (pe cele ce nu sunt le cheamă ca şi cum ar fi – Ro­mani 4, 17), orice lucru ia fiinţă în chiar clipa când Dumnezeu l-a rostit. Aşadar, prin succesiunea textuală: nu numai…ci cu tot cuvântul (iar nu: ci şi cu tot cuvântul…) nu trebuie înţeles un paralelism între pâine şi cuvânt, că adică omul s-ar hrăni cu cuvântul lui Dumnezeu pe lângă pâine, ci sensul in­te­gra­tor, prin care cuvântul lui Dumnezeu devine (sau este) pâine. Hrana materială se află înlăuntrul celei du­hovniceşti (căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga – Matei 6, 33). În ultimă instanţă, Iisus Se va identifica pe Sine Însuşi ca atare: Eu sunt pâinea vieţii (Ioan 6, 35), anunţând, de fapt, Pâinea euharistică. Sfin­ţii Părinţi acordă spaţii largi dimensiunii duhovniceşti a acestui verset”[2].

„Mana este tipul Pâinii celei vii, Care S-a coborât din cer”[3]. Această pâine trebuie să o râvnească drept­cre­din­cio­şii. „De ce, aşadar, tragem la pământ vieţuirea cea cereas­că, afundând-o în mizeriile materiale? De ce ne în­gră­mădim jur-împrejur gunoaie, noi, cei ce ne hrăneam odi­nioa­ră cu mân­­cări alese (Plângeri 4, 5), cum a zis Ieremia despre unii, plângându-i? Căci când ne odihnim în cugetări strălucite şi arzătoare, ne nutrim cu mâncări alese. Iar când părăsim a­ceas­tă stare şi suntem traşi în lucrurile pământeşti, ne adunăm în jurul nostru gunoaie”[4].

4: Iată că-n patruzeci de ani hainele de pe tine nu s-au ros, picioarele nu ţi s-au umflat.

„Metafora veşmintelor care nu s-au zdrenţuit şi a picioarelor care nu s-au bătătorit a fost luată în sens literal în tradiţia ebraică şi în cea creştină. Unii Părinţi au văzut aici şi o prefigurare a Învierii (Ambrozie, De fide, libri quinque, 2.2.23; Augustin, Epistulae, 205)”[5].

5: Şi vei cunoaşte cu inima ta că aşa cum omul îl ceartă pe fiul său, tot astfel Domnul, Dumnezeul tău, te ceartă pe tine,

6: şi [astfel] vei păzi poruncile Domnului, Dumnezeului tău, umblând în căile Lui şi temându-te de El.

Îl ceartă traduce gr. pedévse: „Sensul prim al gre­ces­cu­lui pedévo este acela de a creşte un copil, de a-l forma, a-l in­strui, a-l educa. Numai legat de acesta a derivat cel de al doilea: a certa, a pedepsi, a-i da o lecţie; aşadar, a certa pe cineva cu scopul de a-l îndrepta. Despre Dumnezeu ca edu­ca­tor, Clement Alexandrinul va scrie o carte anume: Pe­dagogul[6].

7: Că Domnul, Dumnezeul tău, te va face să intri într-o ţară bună şi cuprinsă, unde-s pâraie de apă şi izvoare ale adâncurilor ce ţâşnesc prin câmpuri şi prin munţi,

8: ţară de grâu şi de orz, ţară de vii, de smochini şi rodii, ţară de măslini, untdelemn şi miere,

„Cele şapte elemente enumerate aici (grâu, orz, viţă, smochin, rodiu, măslin, miere) corespund exact produselor care se duceau la Templu pentru ceremonia roadelor de pârgă (cf. infra 26, 1-11)”[7].

9: ţară-n care nu-ţi vei legumi pâinea şi de nimic nu vei duce lipsă, ţară-n care pietrele sunt fier şi din ai cărei munţi vei scoate aramă.

„Descrierea pământului făgăduit începe cu ceea ce es­te mai preţios pentru un popor care a petrecut patruzeci de ani străbătând pustiul: bogăţia surselor de apă”[8]. Nu-ţi vei legumi pâinea: „…nu din sărăcie sau cu zgârcenie îţi vei mânca pâinea; nu vei socoti şi nici nu-ţi vei micşora îmbucăturile, gândind să-ţi mai rămână şi pe mâine”[9]. Vei scoate: „verbul metallevo, folosit numai aici în Vechiul Testament, îşi are sensurile legate de existenţa, săparea sau exploatarea unei mine. Poetul Vasile Voiculescu îşi va asemăna sufletul cu o mină în care Dumnezeu (Minerul) caută aur”[10].

10: Vei mânca şi te vei sătura şi-L vei binecuvânta pe Domnul, Dumnezeul tău, pentru ţara cea bună pe care ţi‑a dat-o.

Toate acestea sunt tipuri ale ospăţului duhovnicesc din Împărăţia cerească; dar, spre a le dobândi acestea, tre­buie să ne pregătim încă de aici. „Vezi că se cuvine să în­tinzi masă duhovnicească şi după ce ai stat la masă, ca nu cumva, trândăvindu-ţi-se sufletul, să cazi în vreun păcat greu, dând loc uneltirilor diavolului, care caută orice îm­pre­ju­rare ca să ne dea lovitură de moarte?”[11].

11: Ia aminte să nu-L uiţi pe Domnul, Dum­ne­zeul tău, nepăzindu-I poruncile şi rânduielile şi hotărârile pe care ţi le poruncesc eu astăzi,

12: ca nu cumva după ce vei mânca şi te vei sătura şi-ţi vei zidi case frumoase şi vei trăi în ele,

13: după ce turmele şi cirezile tale se vor înmulţi, după ce-ţi va spori argintul şi aurul, după ce toate ale tale-ţi vor spori,

14: să nu ţi se-nalţe inima şi să-L uiţi pe Domnul, Dum­ne­zeul tău, Cel ce te-a scos din ţara Egiptului, din casa ro­biei,

15: Cel ce te-a purtat prin pustiul cel mare şi înfricoşător, unde sunt şerpi veninoşi, scorpioni şi locuri arse de soare şi fără de apă, Cel ce-a scos pentru tine izvor din stâncă de cremene,

16: Cel ce te-a hrănit în pustie cu o mană pe care tu n-o cunoşteai şi nici părinţii tăi n-o cunoscuseră, ca să te chi­nuie şi să te-ncerce şi-n cele din urmă să-ţi facă bine.

„De aceea, sfinţii trebuie admiraţi nu numai pentru că au fost aşa de evlavioşi şi de filozofi în vremea când strâm­torarea era în toată puterea ei, ci şi pentru că au rămas tot aşa de sârguitori şi tot aşa de vrednici şi după trecerea fur­tunii, când s-au liniştit lucrurile”[12].

17: Să nu zici în inima ta: Tăria mea şi vigoarea mâinii mele, ele mi-au făurit această putere mare…

18: Dim­po­tri­vă, să-ţi aduci aminte de Domnul, Dumnezeul tău, că El ţi-a dat tărie să devii puternic spre a-Şi întări legământul cu care li S-a jurat părinţilor tăi, aşa cum [este el] acum.

19: Şi va fi că dacă-L vei uita pe Domnul, Dumnezeul tău, şi vei mer­ge după alţi dumnezei şi lor le vei sluji şi lor te vei închina, vă încredinţez eu astăzi, pe cer şi pe pământ, că-ntru totul veţi pieri.

20: Precum acele neamuri pe care Domnul Dumnezeu le face să piară de dinaintea voastră, aşa veţi pieri, pentru că n-aţi ascultat de glasul Domnului, Dumnezeului vostru.

Israel (mintea văzătoare de Dumnezeu) trebuie să fie egal în alipirea de Domnul, atât în necazuri, cât şi în săr­bătoare; el îşi va aminti pururi de binefacerile divine, ştiind că tot ce are îi este dat de sus. Altfel, de se va depărta de Dum­nezeu, se va cufunda în moarte.


[1] SEP 1, p. 557

[2] BBVA, pp. 210-211

[3] Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, XIV

[4] Nil Ascetul, Cuvânt ascetic, 14

[5] SEP 1, p. 558

[6] BBVA, p. 211

[7] SEP 1, p. 558

[8] DEUT, p. 228

[9] BBVA, p. 211

[10] BBVA, p. 211

[11] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, X, 8

[12] Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile despre pocăinţă, IV

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s