Comentarii la Deuteronom – 13

Posted: 18/01/2009 in Deuteronom
Etichete:, ,


CAPITOLUL 13 – Pedepsirea celor ce îndeamnă la idolatrie.

1: De se va ridica în mijlocul tău prooroc sau visător de vise şi-ţi va da semn sau minune,

2: iar semnul sau minunea de care el ţi-a vorbit va veni într-adevăr, dacă atunci el îţi va zice: – Să mergem şi să slujim la alţi dumnezei…, pe care voi nu-i ştiţi,

3: să nu ascultaţi de cu­vin­tele acelui prooroc sau de ale celui ce a visat visul a­cela; că (prin aceasta) vă-ncearcă Domnul, Dumnezeul vos­tru, ca să afle dacă pe Domnul, Dumnezeul vostru, Îl iubiţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru.

„În Orientul antic visele erau considerate ca un mijloc de comunicare divină către un profet sau către puţinii aleşi care, având vise şi vedenii, le transmiteau celorlalţi (Numeri 12, 6; 22, 20; I Regi 3, 15; 28, 6; Ieremia 23, 25). Nu este deci vorba de un tâlcuitor de vise care interpreta visele altor per­soa­ne. Termenul tehnic folosit pentru a desemna pe cel care po­seda această calitate era visător sau văzător de vi­se”[1]. „De obicei, spusele unui profet sunt întărite, spre mai multă crezare, de semne şi minuni cu care el le asociază, aşa cum a făcut, de pildă, Moise (vezi Ieşirea 4, 30-31). Dar de la ace­laşi Moise ştim că şi vrăjitorii lui Faraon au fost în stare să facă aceleaşi semne (Ieşirea 7, 11). Dacă deci pro­orocii min­cinoşi au puterea de a-şi asocia profeţiile cu anu­mite semne, nu semnele sau minunile constituie princi­palul criteriu al cre­dibilităţii, ci conţinutul profeţiilor, dacă ele adică sunt în a­cord cu autentica învăţătură descoperită de Dum­nezeu. În ase­menea cazuri, credinciosului i se cere un foarte puternic simţ al discernământului (facultatea deosebirii du­hu­rilor – I Co­rinteni 12, 10), spre a nu se lăsa înşelat”[2].

Pentru a nu greşi, vom cere sfat celor îmbunătăţiţi: „suntem datori să ne în­dreptăm cu toată puterea pe noi înşine spre voia lui Dum­ne­zeu şi să nu credem inimii noastre, ci chiar de ar fi un lucru bun (ceea ce gândim), să auzim şi de la vreun sfânt că e bun. Să nu ne încredem în noi înşine, chiar dacă am început să lucrăm bine şi socotim că trebuie să iasă cum e drept. Ci tre­buie să facem tot ce stă în puterea noastră, iar pe de altă par­te să spunem altuia cum am lucrat şi să aflăm de am lucrat bi­ne. Dar nici după aceea să nu fim fără grijă, ci să aşteptăm şi judecata lui Dumnezeu”[3].

4: Pe urmele Domnului, Dumnezeului vostru, să um­blaţi şi de El să vă temeţi; poruncile Lui să le păziţi şi de gla­sul Său să ascultaţi; Lui să-I slujiţi şi de El să vă lipiţi.

Urmăm lui Dumnezeu în duh, un urcuş spre redo­bân­di­rea asemănării cu El. „Niciodată n-ar trebui să ne în­tre­băm: dacă Dumnezeu ar fi legat de un anumit loc, atunci pe ce cale să ajungem la El? Putem spune aceasta pentru că Dum­nezeu e mai presus de orice loc, iar în mâna Lui stau toate câte există şi nimeni nu-L poate cuprinde. De aceea a­pro­­pierea de El nu trebuie înţeleasă în sens spaţial”[4]. „Le­gea numeşte asemănarea urmare; iar o urmare ca aceasta te face asemenea atât cât este cu putinţă”[5].

5: Iar pe proorocul acela sau pe cel ce a visat visul să-l daţi morţii, pentru că el ţi-a vorbit cu scopul de a te a­bate de la Domnul, Dumnezeul tău, Cel ce te-a scos din ţara Egiptului şi te-a eliberat din casa robiei, dorind să te scoată din calea pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi-a poruncit să mergi; să-l faceţi pe cel rău să piară dintre voi.

„Cât de sfântă şi de potrivită cu Dumnezeu e legea! Căci dacă ucigaşii de trupuri trebuie numaidecât să moară, după lege, cum nu se va primejdui, pe drept cuvânt, cel ce pricinuieşte o rătăcire pierzătoare sufletului şi-l aruncă pe a­cesta, care, după cuvântul Mântuitorului, e mai bun decât tru­pul, în gropile pieirii? De aceea a legiuit Dumnezeu ca amă­gitorul şi batjocoritorul celor sfinte să fie supus la pe­deapsa ucigaşului”[6].

6: Dacă fratele tău dinspre tată sau fratele tău dinspre mamă sau fiul tău sau fiica ta sau femeia de la sânul tău sau prietenul tău care-i una cu sufletul tău te va ruga în taină zicând: – Să mergem şi să slujim altor dumnezei…, pe care tu nu i-ai ştiut, nici tu şi nici părinţii tăi,

7: unora dintre dumnezeii neamurilor din preajma voastră, aproape de tine sau departe de tine, de la o margine a pământului pân-la marginea pământului,

8: să nu te învoieşti cu el, nici să asculţi de el; ochiului tău să nu i se facă milă de el, să nu te-nduri de el şi nici să-l tăinuieşti;

9: ci dă-l cu totul pe faţă; mâna ta să fie cea dintâi asupră-i ca să-l omoare, şi apoi mâinile po­porului întreg.

Dă-l cu totul pe faţă: „în sensul: denunţă-l în faţa tuturor (secvenţă absentă din Textul Ebraic)”[7].

10: Cu pietre-l vor ucide şi va muri, pentru că a-ncercat să te abată de la Domnul, Dumnezeul tău, Cel ce te‑a scos din ţara Egiptului, din casa robiei.

Obligativitatea uciderii celui depărtat de Dumnezeu ră­mâne şi în Creştinism, dar capătă un alt sens: „când a po­runcit să fie ucis păcătosul voia, adică, să-l mute de la moar­te la viaţă, la lipsa de patimi, ce se dobândeşte prin (dreap­ta) credinţă. Învăţătorii de lege, însă, n-au înţeles lucrul a­ces­ta; interpretau legea căutând să se biruie unii pe alţii şi dă­deau astfel prilejuri celor ce voiau să hulească în zadar legea”[8].

11: Şi dacă-ntregul Israel va auzi, se va teme, şi o altă asemenea faptă rea nu se va mai face-n mijlocul vos­tru.

12: Iar dacă-n vreuna din cetăţile pe care Domnul, Dum­ne­ze­ul tău, ţi le dă ca să le locuieşti vei auzi spunându-se

13: că din­tre voi au ieşit oameni nelegiuiţi care-i stârnesc pe lo­cu­i­torii cetăţii lor zicând: – Să mergem şi să slujim altor dum­nezei…, pe care voi nu i-aţi ştiut,

14: caută, cercetează şi în­trea­bă bine, şi de va fi adevărat lucrul acela, cum că-ntre voi s-a petrecut acea urâciune,

15: de tot să-i ucizi pe locuitorii acelei cetăţi cu lovire de sabie, şi s-o stârpeşti de istov, pe ea şi tot ce este în ea.

„Textul Ebraic adaugă: chiar şi vitele ei să le treci prin ascuţişul săbiei[9].

16: Prăzile ei adună-le pe toate în mij­lo­cul pieţei, iar cetatea arde-o în întregime cu foc, pe ea şi toa­tă prada ei, înaintea Domnului, Dumnezeului tău: nelo­cuită fie-n veci, şi a doua oară să nu se mai zidească.

17: Nimic din cele blestemate să nu se lipească de mâna ta, ca să-Şi potolească Domnul iuţimea mâniei Sale şi să-ţi dea milă şi să Se-ndure de tine şi să te înmulţească, aşa cum li S-a jurat părinţilor tăi,

Din cele blestemate: „din cele date anatemei, sortite pieirii”[10].

18: de vei asculta glasul Domnului, Dumnezeului tău, şi de vei păzi toate poruncile Lui câte ţi le poruncesc eu astăzi, făcând ce este bun şi plăcut înaintea Domnului, Dum­nezeului tău.

„Nespus de gravă era apreciată situaţia în care o ce­ta­te întreagă ar fi căzut în idolatrie. În acest caz, Legea pre­ve­dea, ca pedeapsă, dărâmarea acesteia până în temelii şi uci­de­rea a tot ce era suflare de viaţă, de la om şi până la do­bi­toc, în această cetate”[11]. Oricum, nicăieri în Vechiul Tes­ta­ment nu se relatează ca vreo cetate să fi fost pedepsită astfel, exceptând cetatea Ghibea (Judecători, cap. 19-20), pedepsită cu nimicirea, însă nu pe motiv de idolatrie.


[1] DEUT, p. 230

[2] BBVA, p. 217

[3] Ava Dorotei, Învăţături de suflet folositoare, V, 8

[4] Origen, Contra lui Celsus, VII, 34

[5] Clement Alexandrinul, Stromate, II, 100, 4

[6] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în duh şi adevăr, VI

[7] BBVA, p. 217

[8] Clement Alexandrinul, Stromate, VII, 14, 3-4

[9] BBVA, p. 218

[10] BBVA, p. 218

[11] AB, p. 175

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s