Comentarii la Deuteronom – 12

Posted: 18/01/2009 in Deuteronom
Etichete:, ,

CAPITOLUL 12 – Locul adevăratei slujiri lui Dumnezeu.

„În fapt, aici începe cea de a doua Lege. Prin con­ţi­nu­tul lor, capitolele 12-26 poartă şi numele de Codul Deu­te­ro­no­mic. Acest Cod este, în mare măsură, o reluare a Legii mai vechi, cu o seamă de amănunte, precizări şi adaosuri la măsura evoluţiei pe care societatea israelită o va cunoaşte în Ţara Făgăduinţei”[1]:

1: Iată poruncile şi hotărârile pe care vă veţi strădui să le pliniţi în ţara pe care Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, v-o dă spre moştenire pe toată durata zi­le­lor câte le veţi trăi voi pe pământ.

2: Să pustiiţi toate locurile un­de popoarele pe care le veţi stăpâni au slujit dumnezeilor lor, cele din munţii înalţi, cele de pe dealuri şi cele de sub co­pac umbros.

3: Să le dărâmaţi altarele; să le zdrobiţi stâlpii; sfintele lor crânguri să le tăiaţi; chipurile cele cioplite ale dumnezeilor lor să le mistuiţi în foc, iar numele lor să-l stârpiţi din locul acela.

Prima obligaţie a credinciosului este îndepărtarea de la orice fel de idolatrie. La credinţa adevărată ajungem după ce ne-am curăţit locul lăuntric de orice gânduri înrudite cu erezia.

4: Nu tot aşa însă Îi veţi face Domnului, Dum­ne­ze­u­lui vostru,

5: ci în tot locul pe care Domnul, Dumnezeul vos­tru, îl va alege în una din cetăţile voastre spre a I se rosti numele şi a fi chemat, acolo Îl veţi căuta, acolo veţi intra,

„Pasajul este comparabil cu III Regi 8, 26-30 (sfinţirea templului lui Solomon)”[2].

6: acolo vă veţi aduce arderile-de-tot şi jertfele şi pârga şi fă­găduinţele şi darurile cele de bunăvoie şi pe întâii-născuţi din cirezile voastre şi din turmele voastre;

7: acolo veţi mânca în faţa Domnului, Dumnezeului vostru, acolo vă veţi bucura, voi şi casnicii voştri, de tot ce-nseamnă lucrul mâinilor voas­tre, aşa cum te-a binecuvântat pe tine Domnul, Dum­ne­zeul tău.

E anticipată ridicarea Templului şi se subliniază uni­ci­tatea acestuia; acolo se vor aduce jertfele şi se va bucura po­porul. De aici, un sfat pentru credincioşi: „Trezindu-te şi lăudând pe Dumnezeu şi chemându-L iarăşi în ajutor, începe întâi primul lucru, adică să te rogi în inimă fără împrăştiere şi în chip curat până la un ceas. Căci în acest timp mintea se află în starea cea mai liniştită şi mai netulburată. De aceea, ni s-a poruncit să jertfim lui Dumnezeu cele întâi născute şi cele mai alese ale noastre, adică să-I înălţăm în chip neclintit cel dintâi gând, prin rugăciunea curată către Domnul nostru Iisus Hristos”[3].

8: Acolo nu veţi face nimic din ceea ce faceţi voi acum aici, fiecare după cum îi place lui;

9: căci pân-acum încă n-aţi intrat în odihna şi-n moştenirea pe care v-o dă Dom­nul, Dumnezeul vostru.

10: După ce veţi trece Iordanul şi vă veţi aşeza în ţara pe care v-o dă vouă ca moştenire Domnul, Dumnezeul vostru, când El vă va odihni dinspre partea tu­tu­ror vrăjmaşilor care vă-mpresoară şi când veţi locui la adă­post de spaime,

11: atunci, în locul pe care Domnul, Dumnezeul vostru, îl va alege spre a I se chema numele, acolo veţi adu­ce tot ceea ce vă poruncesc eu astăzi: arderile-voastre-de-tot, jertfele voastre, zeciuielile voastre, pârga ridicată de mâinile voastre, şi toate cele alese din darurile pe care I le veţi făgădui Domnului, Dumnezeului vostru.

12: Să vă veseliţi în faţa Domnului, Dumnezeului vostru, voi şi fiii voştri şi fii­cele voastre şi robii voştri şi roabele voastre, precum şi levitul cel din porţile voastre, de vreme ce el n-are parte şi moştenire cu voi.

13: Fereşte-te ca nu cumva să-ţi aduci arde­rile-de-tot în orice loc pe care-ţi cad ochii,

14: ci numai în locul pe care Domnul, Dumnezeul tău, îl va alege în una din ce­tăţile tale; acolo-ţi vei aduce arderile-de-tot şi acolo vei pli­ni tot ceea ce-ţi poruncesc eu astăzi.

Prin loc înţelegem aici fie sufletul curăţit de patimi, fie Biserica (desigur, anticipând): „Deci e o greşeală şi o vi­nă a unui suflet lipsit de orice evlavie să îndrăznească a jertfi în orice loc şi să nu îndeplinească în casa lui Dumnezeu tai­na lui Hristos”[4]. „Prin cuvântul loc ce altceva se înţelege de­cât contemplarea în Duhul, (stare) în care aflându-se Moi­se, a putut să vadă pe Dumnezeu, Care i se înfăţişa în mă­su­ra în care putea fi cunoscut? Acesta este locul propriu pentru o veritabilă adorare”[5].

15: Totuşi, ori de câte ori îţi va fi pofta, poţi să în­junghii şi să mănânci carne în orice cetate, după binecu­vân­tarea pe care ţi-a dat-o Domnul, Dumnezeul tău; atât cel necurat cât şi cel curat va putea să mănânce din ea, aşa cum [se mănâncă] cea de căprioară şi cea de cerb.

„Centralizarea cultului atrage după sine desacralizarea unor ritualuri: tăierea profană a animalelor poate fi făcută ori­unde, sacrificarea lor religioasă numai în sanctuarul ales. Carnea care nu este destinată jertfelor în Ierusalim poate fi consumată oriunde, fără a fi necesară purificarea rituală. A­ceastă carne este socotită la fel ca şi carnea de vânat, care nu poate fi întrebuinţată la jertfe”[6]. „Vânatul constituia o hrană profană; carnea nu era supusă nici unei interdicţii sau restricţii rituale, putând fi consumată oricând şi oriunde”[7].

16: Numai sângele să nu-l mâncaţi, ci să-l vărsaţi pe pământ precum apa.

Despre această interdicţie am vorbit în volumele an­terioare.

17: Nu-ţi va fi îngăduit să mănânci în cetăţile tale zeciuiala din grâul tău, din vinul tău şi din untdelemnul tău, nici întâi-născuţii cirezilor tale şi pe ai turmelor tale, nici prinoasele voastre de făgăduinţă, câte le veţi făgădui, nici darurile voastre cele de bunăvoie, nici pârga-n ri­di­ca­rea mâinilor voastre,

18: ci-n locul acela pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, acolo le vei mânca în faţa Dom­nu­lui, Dumnezeului tău, tu şi fiul tău şi fiica ta şi robul tău şi roaba ta, levitul şi străinul care este-n cetăţile tale; şi-n faţa Domnului, Dumnezeului tău, te vei veseli de toate câte-au fă­cut mâinile tale.

19: Ia seama să nu-l părăseşti pe levit, în toa­tă vremea cât vei trăi pe pământ.

Nu e primită jertfa adusă în afara Bisericii şi fără pre­ot (levit). „Căci nu te poţi apropia de Dumnezeu şi nu e pri­mită jertfa fără Levit. Pentru că mijlocesc, imitând pe Mij­locitorul între Dumnezeu şi oameni, adică pe Hristos. Iar spu­nând legea că nu trebuie să se săvârşească jertfele în afa­ră de cortul sfânt, a arătat clar că una este Biserica şi una tai­na lui Hristos, şi că nu e legiuită, ba chiar respinsă şi nu poa­te plăcea lui Dumnezeu jertfa ce nu se săvârşeşte în Bi­serică”[8].

20: Iar dacă Domnul, Dumnezeul tău, îţi va lărgi ho­tarele, aşa cum ţi-a spus, şi dacă tu vei zice: Am să mă­nânc carne…, [şi aceasta] pentru că sufletul tău doreşte să mă­nânce carne, mănâncă-ntr-adevăr carne după pofta su­fle­tului tău.

21: Dacă locul pe care Domnul, Dumnezeul tău, l-a ales să I se cheme-ntr-însul numele va fi departe de tine, atunci să-njunghii din cirezile tale şi din turmele pe care ţi le-a dat Dumnezeul tău, aşa cum ţi-am poruncit eu, şi-n ce­tăţile tale să mănânci după pofta sufletului tău.

22: Cum se mă­nâncă cerbul şi căprioara, aşa le vei mânca; şi cel necurat din mijlocul tău, şi cel curat, deopotrivă vor mânca.

23: Dar ia bine seama să nu mănânci sânge, pentru că sângele lui este suflet; să nu mănânci sufletul laolaltă cu carnea;

„Interdicţia de a bea sânge (cf. Facerea 9, 4; Levitic 3, 17; 7, 25-26; 17, 10-14) este întemeiată pe identificarea sângelui cu ebraicul nepheş, fiinţă vie, tradus în greacă cu ψυχή, pe care creştinii l-au înţeles ca suflet – ceea ce a pus probleme exegeţilor (dacă sufletul = sângele, atunci mai este nemuritor?). Origen a reunit formulele din Levitic 17, 11 şi Deuteronom 12, 23, făcând distincţia între omul exterior şi omul interior (Dialogus Her. 11)”[9].

24: să nu-l mâncaţi, ci să-l vărsaţi pe pământ precum apa;

25: să nu-l mă­nânci, ca să-ţi fie bine, ţie şi copiilor tăi de după tine, de vei face [astfel] ce e bun şi plăcut în faţa Domnului, Dumne­ze­u­lui tău.

26: Numai sfintele tale prinoase, de le vei avea, şi da­ru­rile tale de făgăduinţă, pe acelea le vei lua şi vei veni la lo­cul pe care Domnul, Dumnezeul tău, Şi l-a ales ca într-însul să I se cheme numele.

27: Îţi vei face arderile-de-tot; cărnurile le vei aduce pe jertfelnicul Domnului, Dumnezeului tău; sân­gele jertfelor tale îl vei vărsa la temelia jertfelnicului Dom­nului, Dumnezeului tău, iar cărnurile le vei mânca.

„Cei ce slujeau odinioară lui Dumnezeu în umbra le­gii închipuiesc pe începătorii în evlavie. Căci şi aceştia de a­bia pot să înţeleagă dispoziţiile văzute ale simboalelor cu în­ţeles de tipuri. Dat fiind aşadar că nu acelora li s-a dat în pri­mul rând legea, ci nouă, căci prin noi se desăvârşeşte du­hov­ni­ceşte, care vieţuim după pilda lui Hristos, să cercetăm cu evlavie raţiunea jertfelor de atunci. Începătorul în evlavie, învăţând să cunoască faptele dreptăţii, se îndeletniceşte nu­mai cu făptuirea întru toată ascultarea şi credinţa, mâncând cele văzute ale virtuţilor ca pe nişte trupuri. Raţiunile po­run­cilor, care alcătuiesc cunoştinţa celor desăvârşiţi, el le lasă lui Dumnezeu prin credinţă, neputându-se întinde cât ţine lun­gimea cunoştinţei. Căci altarul este simbolul lui Dum­ne­zeu, Căruia toţi îi jertfim duhovniceşte şi Căruia îi lăsăm cunoştinţa celor mai presus de puterea noastră, ca să trăim. Iar temelia altarului e chipul credinţei în El, căci credinţa e temelia (Evrei 11, 1) care poartă toată zidirea faptelor şi în­ţelesurilor dumnezeieşti. Tot cel ce nu se poate împărtăşi cu so­brietate de beţia vinului înţelepciunii dumnezeieşti prin cu­noştinţă, face bine să verse raţiunile cunoştinţelor pe care nu le înţelege lângă această temelie, adică să lase credinţei cu­noştinţa raţiunilor care sunt mai presus de puterea lui. Deci drept chip al celor începători în evlavie, poporul vechi mân­ca trupurile jertfelor, iar sângele îl vărsa la temelia al­ta­rului, întrucât, din pricina cugetului copilăresc, nu se putea ri­dica la cunoştinţa celor ce se săvârşeau tainic. Hristos însă, fă­cându-ni-Se arhiereu al bunurilor viitoare (Evrei 9, 11) şi jertfindu-Se pe Sine ca jertfă tainică, Îşi dă împreună cu tru­pul şi sângele celor ce şi-au deprins simţurile sufletului în ve­derea desăvârşirii, ca să poată distinge binele şi răul (Evrei 5, 14). Căci cel desăvârşit a trecut nu numai de treap­ta începătorilor, ci şi de a înaintaţilor, şi de aceea nu ignoră ra­ţiunile celor săvârşite de el după poruncă, ci bându-le întâi pe acelea (raţiunile) cu duhul, mănâncă prin fapte toată car­nea virtuţilor, ridicându-şi înţelegerea celor săvârşite prin simţuri la nivelul cunoaşterii cu mintea”[10].

28: Păzeşte şi ascultă, şi vei plini tot ceea ce-ţi poruncesc eu ţie astăzi, ca să-ţi fie bine, ţie şi copiilor tăi în veac, de vei face (astfel) ce e bun şi plăcut în faţa Domnului, Dumnezeului tău.

29: Când Domnul, Dumnezeul tău, va pierde de la faţa ta neamurile la care tu mergi să le iei pământu-n stă­pânire, după ce te vei înstăpâni asupră-le şi le vei locui ţara,

30: atunci ia seama asupră-ţi ca, după ce ele vor pieri de dinainte-ţi, nu cumva să te ispiteşti a călca pe urmele lor; să nu te ispiteşti spre dumnezeii lor zicând: – Cum oare le-au slujit neamurile acestea dumnezeilor lor? Şi eu voi face la fel!…

31: Să nu-I faci aşa Domnului, Dumnezeului tău; căci urâ­ciunile pe care Domnul le-a urât, pe acelea le-au făcut ele dumnezeilor lor: că chiar şi pe fiii lor şi pe fiicele lor le-au ars cu foc dumnezeilor lor.

„Avertisment împotriva preluării, în cultul faţă de Iahve, a unor ritualuri de la popoarele din Canaan, cum ar fi practica de a oferi jertfe omeneşti”[11].

32: Tot cuvântul pe care ţi-l poruncesc eu astăzi, pe acela să-l păzeşti întru faptă; nimic să nu-i adaugi şi de nimic să nu-l lipseşti.

„În versiunea ebraică, acest verset este primul din ca­pi­tolul următor (care va avea, deci, 19 versete). Tot aşa e si­tuat în Septuaginta ediţia Rahlfs. Versiunea de faţă păs­trea­ză însă ordinea din alte versiuni, mai vechi, ale Sep­tu­a­gintei, aşa cum se află ele în ediţiile româneşti ale Bibliei (Bucu­reşti 1688, Blaj 1795, Sibiu 1858, Bucureşti 1914 şi 1936), dar şi în versiunile engleze King James şi Revised Standard (nu însă şi în Today’s)”[12].


[1] BBVA, p. 215

[2] SEP 1, p. 566

[3] Calist şi Ignatie Xanthopol, Cele 100 de capete, 26

[4] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în duh şi adevăr, X

[5] Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, XXVI

[6] DEUT, p. 230

[7] BBVA, p. 216

[8] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în duh şi adevăr, XIII

[9] SEP 1, p. 568

[10] Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 36

[11] DEUT, p. 230

[12] BBVA, p. 217

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s