Comentarii la Deuteronom – 10

Posted: 18/01/2009 in Deuteronom
Etichete:, ,

CAPITOLUL 10 – Alte table ale Legii şi chivotul lor. Alegerea leviţilor. Credincioşia faţă de Dumnezeu. Tăierea-mprejur a inimii.

1: În vremea aceea mi-a zis Domnul: Cio­pleşte-ţi două table de piatră cum au fost cele dintâi şi suie-te la Mine în munte; apoi îţi vei face un chivot de lemn.

„Termenul chivot este transpunerea tradiţională în română a grecescului κιβωτός, cutie de lemn, cufăr. În Ieşirea, chivotul era locul prezenţei divine, în schimb în Deuteronom are unica funcţie de a adăposti cele zece porunci”[1].

2: Eu voi scrie pe table cuvintele care-au fost pe tablele cele dintâi, pe care tu le-ai sfărâmat, iar tu le vei pune în chi­vot…

3: Eu am făcut un chivot din lemn de salcâm, am cioplit două table de piatră cum fuseseră cele dintâi şi m-am suit în munte, iar cele două table erau în mâinile mele.

„În acest pasaj din Deuteronom, atât în Textul Masoretic, cât şi în Septuaginta, construirea chivotului îi este atribuită lui Moise; în pasajul corespunzător din Ieşirea este indicat [Beţaleel] (38, 1)”[2].

4: El a scris pe table întocmai după cum fusese scris pe cele dintâi, cele zece porunci pe care vi le spusese Domnul în munte, din mijlocul focului, iar Domnul mi le-a dat mie.

A scris (εγραψεν): subiectul nu este exprimat nici în greacă, nici în ebraică. Pasajul sugerează mai degrabă că cel care a scris este Dumnezeu, nu Moise (ca în Ieşirea 34, 28)”[3].

5: Şi întorcându-mă eu, m-am pogorât din munte şi am pus tablele în chivotul pe care-l făcusem – acolo unde se află – aşa cum îmi poruncise Domnul.

Scrierea altor table e o anticipare a venirii Legii celei Noi.

„Următoarele patru versete (6-9) reprezintă o digre­siune asupra unui itinerar preluat dintr-o tradiţie uşor diferită faţă de cea consemnată în Numerii 33, 30-38 (acolo, de pil­dă, se relatează că moartea lui Aaron a avut loc în muntele Hor). Pentru o mai bună explicitare am pus textul în paran­teză”[4]:

(6: Fiii lui Israel au plecat din Beerot-Bene-Iaa­can la Mosera. Acolo a murit Aaron şi acolo a fost în­gro­pat; iar Eleazar, fiul său, a devenit preot în locul lui.

7: De a­co­lo au plecat la Gudgod, şi din Gudgod la Iotbata, pământ cu ape curgătoare.

8: În vremea aceea a pus Domnul de-o par­te seminţia lui Levi, ca să poarte chivotul legă­mân­tului Dom­­nului, să stea înaintea Domnului ca să slujească, să se roage şi să binecuvinteze întru numele Lui; aceasta, până-n ziua de astăzi.

„Prima menţiune a leviţilor în Deuteronom. Cele patru funcţii ale leviţilor sunt exprimate prin patru verbe: a duce chivotul; a sta înaintea lui Dumnezeu; a sluji (a se ocupa de cult); a se ruga/mulţumi lui Dumnezeu[5].

9: De aceea nu au leviţii parte şi nici moştenire cu fraţii lor; moştenirea lor este Însuşi Domnul, aşa cum El Însuşi le-a spus-o.)

„În versetele 6-9 se introduc două digresiuni: moartea lui Aaron şi alegerea leviţilor ca purtători ai chivotului le­gă­mântului”[6]. Conform acestui loc, Aaron a murit la Mosera (= legătură; piedică); despre acest loc se ştie doar că era situat în preajma muntelui Hor. În ce-i priveşte pe leviţi, ca­re nu au parte şi nici moştenire cu fraţii lor, aceasta se re­fe­ră la faptul că ei, ca trib sacerdotal, nu aveau un teritoriu pro­priu, urmând să trăiască împrăştiaţi în întregul Israel. Des­pre acestea am vorbit pe larg în comentariul la Numerele.

10: Am stat eu în munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; iar Domnul m-a ascultat şi de data aceasta: Dom­nul n-a vrut să vă nimicească.

Din nou e subliniat rolul de mijlocitor al lui Moise; de­­cizia ultimă aparţine, desigur, lui Dumnezeu.

„Ultima parte a discursului (10, 11 – 11, 32) reia exi­gen­ţele legământului cu Dumnezeu, Cel ce dăruieşte ferti­li­tate pământului. Descrierea pământului făgăduit, mănos şi prosper, este urmată de formulele de binecuvântare şi bles­tem. Deschiderea unei noi secţiuni în discurs este marcată de formula de introducere Şi acum[7].

11: Mi-a zis Domnul: Scoală-te şi mergi înaintea poporului acestuia, ca să intre şi să moştenească ţara pe care M-am jurat părinţilor lor că le-o voi da.

12: Şi acum, Is­ra­ele, ce anume cere de la tine Domnul, Dumnezeul tău, fă­ră numai să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să-L iubeşti, să slujeşti Domnului, Dum­ne­ze­u­lui tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău,

„Întrebarea: Ce-ţi cere Domnul Dumnezeul tău? se regăseşte în Miheia 6, 8 într-un context similar. Philon (Spec. I, 299-300) spune că cererea adresată de Dumnezeu omului este foarte simplă: să-l iubească pe Dumnezeu ca pe un binefăcător şi să se teamă de El ca de un stăpân: iubirea faţă de Dumnezeu este ultima etapă a iniţierii spirituale, pe când teama, începutul înţelepciunii, este accesibilă tuturor. Irineu, citând acest verset, spune că omul are nevoie de prietenia lui Dumnezeu, pe când lui Dumnezeu aceasta nu-i aduce nimic în plus (Adv. Haer. IV, 16, 4). Origen adaugă că Dumnezeu cere ceva omului nu pentru că are nevoie de darurile noastre, ci pentru a ne da înapoi, spre mântuire, ceea ce i-am dat (Hom. Luc. 39, 6-7)”[8].

13: să păzeşti poruncile Domnului, Dumnezeului tău, şi hotărârile Lui pe care ţi le spun eu astăzi ca să-ţi fie ţie bine?

„Dumnezeu ne pune o întrebare. Ce ne întreabă? Citiţi la Moise: Aşadar, ce cere de la tine Domnul Dumnezeu? Dum­­nezeu ne pune o întrebare şi ne cere, nu pentru că El ar avea nevoie de noi, ci pentru a-I da ceea ce trebuie să-I dăm pentru mântuirea noastră”[9].

14: Iată, al Domnului, Dumnezeului tău, este ce­rul şi cerul cerului, pământul şi toate câte sunt într-însul;

Cerul cerului (ο ουρανος το υουρανου): sintagma transpune (la singular) superlativul ebraic; cele două ceruri distincte ( ο ουρανος και ο ουρανος το υουρανου) se regăsesc în III Regi 8, 27. Philon (Spec. I, 302) interpretează această distincţie ca opoziţia dintre cerul inteligibil (ο νοετός), divin, şi cerul perceptibil( ο αισθητός), terestru”[10].

15: dar numai pe părinţii voştri i-a ales Domnul ca să-i iu­beas­că, şi pe urmaşii lor de după ei, pe voi v-a ales El mai mult decât toate neamurile, aşa (cum este) în ziua de azi.

16: Tăiaţi-vă-mprejur învârtoşarea inimii voastre, şi cerbicea voastră n-o mai întăriţi.

„Ebraică: Tăiaţi-vă-mprejur inima voastră. Diferenţă de nu­anţă, în care Septuaginta oferă metafora întreagă. Tăierea-mprejur era semnul exterior, corporal, care atesta apar­te­nen­ţa la poporul lui Dumnezeu (Facerea 17, 10). Mai importan­tă însă decât aceasta trebuie să fie circumcizia spirituală, aceea care desprinde şi aruncă învârtoşarea inimii (inima consi­de­ra­tă ca sediu al minţii, voinţei şi sensibilităţii), adică acea coajă grosolană care-l separă pe Dumnezeu de miezul fiinţei o­meneşti. Circumcizia învârtoşării inimii este pre­zen­tată aici ca lucrare a omului; circumcizia inimii este prezen­tată în 30, 6 ca lucrare a lui Dumnezeu; luate împreună, cele două lucrări realizează synergia, adică împreună-lucrarea din relaţia Dum­nezeu-om. Apelul la lepădarea învârtoşării inimii va fi făcut şi de proorocul Ieremia (4, 4) şi reluat, cu accente de­fi­ni­tive, de către Pavel (Romani 2, 29); apostolul va merge pâ­­nă într-acolo încât va declara inutilitatea circumciziei fizi­ce şi înlocuirea acesteia cu circumcizia duhovnicească, bo­tezul, singura poartă de intrare în Biserica lui Hristos”[11].

17: Căci Domnul, Dumnezeul vostru, El este Dum­nezeul dumnezeilor şi Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare şi puternic şi temut, Cel ce nu caută la faţă şi nici nu primeşte daruri,

18: Cel ce face dreptate străinului şi or­fa­nu­lui şi văduvei, Cel ce iubeşte pe străin dându-i pâine şi hai­nă.

Străin: „în înţelesul de rezident; venetic; cel de alt neam care a cerut azil şi a fost acceptat într-o comunitate (familie, trib, naţiune)”[12].

19: Să-l iubiţi pe cel străin, pentru că şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului.

După enumerarea unor atribute divine precum unicita­tea, atotputernicia, imparţialitatea ori incoruptibilitatea, se dă porunca iubirii străinilor. E vorba despre străinii ce se aşează în Israel, primind şi credinţa acestuia; la fel, în Bi­serică e primit oricine doreşte să accepte dreapta credinţă. În schimb, e oprită legătura cu popoarele idolatre, respectiv cu e­re­ticii, atâta vreme cât aceia resping adevărata învăţătură dum­nezeiască.

20: De Domnul, Dumnezeul tău, să te temi, Lui să-I slujeşti, de El să te lipeşti şi pe numele Lui să te juri.

„Dacă stai în rugăciune înaintea lui Dumnezeu Atot­ţiitorul, Făcătorul şi Proniatorul tuturor, de ce I te înfăţişezi a­tât de lipsit de judecată, încât îţi uiţi de frica Lui cea ne­în­trecută şi tremuri de nişte ţânţari şi gândaci? Sau n-ai auzit pe cel ce zice: De Domnul Dumnezeul tău să te temi?”[13].

21: El e fala ta şi El e Dumnezeul tău, El, Cel ce-n mijlocul tău a făcut acele lucruri mari şi slăvite pe care le-au văzut ochii tăi.

22: Cu numai şaptezeci şi cinci de suflete s-au coborât părinţii tăi în Egipt, iar acum Domnul, Dum­ne­zeul tău, te-a făcut numeros ca stelele cerului.

Versiunea ebraică vorbeşte despre 70 de suflete. Sep­tuaginta adaugă pe cei doi fii şi pe nepotul lui Efraim şi pe fiul şi nepotul lui Manase, totalizând astfel 75 de suflete.


[1] SEP 1, p. 562

[2] SEP 1, p. 562

[3] SEP 1, p. 562

[4] BBVA, p. 213

[5] SEP 1, p. 562

[6] DEUT, p. 228

[7] DEUT, p. 229

[8] SEP 1, p. 563

[9] Origen, Omilii la Evanghelia după Luca, XXXIX, 6

[10] SEP 1, p. 563

[11] BBVA, pp. 213-214

[12] BBVA, p. 214

[13] Evagrie Monahul, Cuvânt despre rugăciune, 100

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s