Comentarii la Deuteronom – 7

Posted: 17/01/2009 in Deuteronom
Etichete:, ,

CAPITOLUL 7 – Israel trebuie să-i nimicească pe Canaaneeni şi să le ardă idolii.

1: Când Domnul, Dumnezeul tău, te va fa­ce să intri în ţara-n care vei intra s-o moşteneşti şi va şterge de dinaintea feţei tale neamuri mari şi numeroase: Heteii, Gher­gheseii, Amoreii, Canaaneenii, Ferezeii, Heveii, Iebu­seii – şapte neamuri mai numeroase şi mai puternice decât voi –

2: şi când Domnul, Dumnezeul tău, îi va da în mâinile ta­le şi-i vei bate, atunci să-i stârpeşti de istov, să nu faci cu ei nici o înţelegere şi nici să le arăţi vreo milă.

„Distrugerea duşmanilor şi a idolilor lor constituie în Deuteronom o condiţie absolută pentru a lua o ţară în stă­pânire”[1]. Cât priveşte stârpirea acelor neamuri, textul ebraic are: „să-i dai anatemei. A da anatemei era expresia folosită pen­tru prăzile de război (oameni şi bunuri) care-I erau ofe­ri­te în întregime Domnului, ca semn de recunoştinţă, fără ca biruitorul să aibă dreptul de a se înfrupta din ele. Pentru ca însă el să nu fie cumva ispitit s-o facă, atunci ele erau to­tal­mente distruse: robii, ucişi; bunurile, arse. De aici, expresia a da anatemei a devenit echivalentă cu a nimici, a stârpi, a da pierzării; a anatematiza pe cineva = a-l blestema la pie­ire”[2]. Despre popoarele canaanite enumerate aici am vor­bit în comentariul la Facerea.

3: Să nu te încuscreşti cu ei: pe fiica ta să n-o dai după fiul lui, iar pe fiica lui să nu o iei pentru feciorul tău,

„Evitarea legăturilor familiale cu non-israeliţi[3] constituie una dintre interdicţiile legii separării, formulată deja în Ieşirea 34, 12”[4].

4: că aceasta îl va face pe fiul tău să se-ndepărteze de Mine şi să slujească altor dumnezei; atunci se va aprinde mânia Dom­nului asupra voastră şi degrab te va pierde.

E oprită înrudirea cu popoarele idolatre: „Fiindcă deci se putea întâmpla, fără îndoială, ca unii din israeliţi, atraşi de bogăţie, să voiască a-şi lua de femei pe fetele celor mai de frunte dintre păgâni, nemaidând nici o însemnătate aposta­ziei, hotărăşte urgie şi moarte pentru această îndrăzneală şi supune vina aceasta celor mai grele pedepse. Căci în chip necesar cea dată străinului îşi va schimba şi cugetul şi va sluji dracilor. Deci pe pierzătorul propriului rod l-a supus u­nor pedepse egale. Aşadar, pe când Scriptura Sfântă şi nouă îndeamnă pe părinţi să se străduiască să facă creşterea co­piilor în sfaturile Domnului, legea zăbavnică la limbă merge pe ocolite şi cu înconjururi pe aceeaşi cale. Căci după ce a po­runcit părinţilor să nu lase pe fiice să se dedea la urâciune şi desfrânare, le spune după aceea că trebuie să le păzească pe ele în cunoştinţa de Dumnezeu şi să nu le lase să se piardă în spurcata slujire la idoli, însoţindu-se prin legea nun­ţii cu bărbat bogat, dar străin”[5]. Dar şi gândurile trebuie fe­rite de însoţirile cu cei de alt neam: „Căci se întâmplă ce­lor ce nu prea au grijă să ia aminte la cugetul lor, după tă­ie­rea patimilor, că icoanele vechilor năluciri încep să răsară iarăşi ca nişte vlăstare. Dacă le va da cineva loc să pătrundă treptat în cugetare şi nu le va împiedica intrarea, se vor sălăşlui iarăşi patimile în el, silindu-l să-şi facă vieţuirea o nouă luptă, după biruinţă. Căci se întâmplă ca unele dintre patimi, după ce au fost îmblânzite şi învăţate să mănânce iar­bă la fel cu boii, să se sălbăticească iarăşi, din negrija ce­lui ce le paşte, şi să-şi recapete cruzimea fiarelor. Ca să nu se întâmple aşadar aceasta, zice: să nu cauţi să urmezi lor, după ce au fost nimiciţi de tine (Biblia 1914), ca nu cumva sufletul, câştigând deprinderea de-a se îndulci cu asemenea năluciri, să se întoarcă la vechea răutate”[6].

5: Dar iată cum să le faceţi: capiştile lor să le dă­râmaţi, stâlpii lor să-i zdrobiţi, sfintele lor crânguri să le tă­iaţi, chipurile cele cioplite ale dumnezeilor lor să le ardeţi în foc;

6: că popor sfânt Îi eşti tu Domnului, Dumnezeului tău, să-I fii poporul Său ales mai mult decât toate neamurile de pe faţa pământului.

Se cere stârpirea locurilor consacrate slujirii idoleşti: capiştile (altare cu trepte); stâlpii (coloane de piatră sim­bo­li­zând prezenţa unei divinităţi) şi crângurile, „un trunchi de lemn, servind drept obiect de cult, reprezentând un copac în­verzit, simbolul forţei vitale şi al fecundităţii, întruchipat în Canaan de zeiţa Aşera (Astarte)”[7]. Tot aici, „în textul grecesc, ca şi în cel ebraic, în Deuteronom este descris pentru prima dată legământul dintre Dumnezeu şi Israel în termenii unei alegeri”[8].

7: Şi dacă Domnul v-a ales şi v-a osebit, aceasta nu pentru că voi aţi fi mai numeroşi decât toate neamurile – căci voi sunteţi mai puţini decât toate neamurile.

„Sunt numeroase versetele din Septuaginta care fac referire la numărul mic al evreilor (ολιγοστός sau ολίγος αριθμω). Philon vede aici o temă filozofică (sau de aplicaţie psihologică), de identificare a răului cu ceea ce este în număr mare şi a binelui cu ceea ce este în număr mic”[9].

8: Dar pentru că Domnul vă iubeşte şi pentru că El Îşi ţine jurământul cu care li S-a jurat părinţilor voştri, de aceea v-a scos Domnul cu mână tare şi cu braţ înalt şi te-a scăpat din casa robiei, din mâna lui Faraon, regele Egiptului.

„Aici este pentru prima dată menţionată iubirea lui Dumnezeu pentru Israel; în 4, 37 şi 10, 15 este vorba de iubirea lui Dumnezeu pentru părinţii neamului, iar în 6, 5 – despre iubirea lui Israel pentru Dumnezeu. Textul grecesc (ca şi cel ebraic) foloseşte acelaşi verb: αγαπάω (ebr. ahebh)”[10]. Pentru te-a scăpat SEP 1 are te-a răscumpărat: „Sensul originar al verbului λυτρόω este a elibera plătind o răscumpărare. Noul Testament reia termenul pentru a indica actul de răscumpărare a omenirii prin moartea lui Iisus. Aici termenul trebuie luat în sens metaforic; nu este vorba de un preţ cerut sau primit. La Pavel, învăţătura despre răscumpărare este esenţialmente biruinţa lui Hristos asupra morţii şi a diavolului, care ţineau omenirea în robie”[11].

9: Şi vei cunoaşte că Dom­nul, Dumnezeul tău, El este Dumnezeu, Dumnezeu cre­din­­cios, Cel ce păzeşte legământul şi mila pân-la al miilea neam către cei ce-L iubesc şi-I păzesc poruncile;

Dumnezeu credincios: plin de credincioşie; leal; cel ce nu-şi calcă niciodată cuvântul”[12].

10: dar celor ce-L urăsc le plăteşte fiecăruia; fără-ntârziere îi va nimici pe cei ce-L urăsc, fiecăruia-n parte îi va plăti.

Dumnezeu le plăteşte fiecăruia, „literal: după faţă. Gre­cescul prósopon înseamnă faţă, dar şi persoană (limba ro­mână păstrează acest înţeles în expresia faţă bisericească). Aşadar, pedeapsa dumnezeiască are în vedere răspunderea personală a fiecăruia din cei ce-L urăsc pe Dumnezeu, în timp ce versetul precedent atestă mila infinită şi nedis­cri­mi­na­torie a lui Dumnezeu, cu efecte şi asupra descendenţilor. Idee mult mai generoasă decât în Ieşirea 34, 7, unde pe­deapsa divină îi poate lovi şi pe urmaşi, dar numai până la al treilea şi al patrulea neam (faţă de beneficiarii milei, care sunt mii şi mii)”[13].

11: Păzeşte dar aceste porunci, hotărâri şi rân­du­ieli, cele pe care-ţi poruncesc astăzi să le plineşti.

12: Şi va fi că dacă veţi asculta rânduielile acestea şi le veţi ţine şi le veţi plini, atunci şi Domnul, Dumnezeul tău, Îşi va ţine le­gământul şi mila faţă de tine, aşa cum li S-a jurat părinţilor tăi;

13: te va iubi, te va binecuvânta, te va înmulţi; va bine­cu­vân­ta rodul pântecelui tău şi rodul pământului tău, pâinea ta, vinul tău, untdelemnul tău, cirezile vitelor tale şi turmele oilor tale pe pământul acela pe care Domnul li S-a jurat părinţilor tăi că ţi-l va da.

14: Şi vei fi binecuvântat mai mult de­cât toate neamurile; nimeni nu va fi-ntru tine bărbat fără rod sau femeie stearpă, şi nici între vitele tale.

15: Domnul va îndepărta de la tine toată neputinţa; nici una din bolile cele rele ale Egiptului, pe care tu le-ai văzut şi le-ai cunoscut, nu le va pune asupră-ţi, ci le va pune asupra celor ce te urăsc.

16: Vei mânca toate prăzile neamurilor pe care Domnul, Dum­ne­zeul tău, ţi le va da; ochiul tău să nu le cruţe, iar tu să nu slujeşti dumnezeilor lor: aceasta-ţi va fi ţie piedică.

„Ochiul este prin excelenţă calea de manifestare a sentimentelor omeneşti, mai ales a celor de milă”[14].

Sunt înfăţişate binecuvântările cu care Domnul va mi­lui pe israeliţi, dacă aceştia vor rămâne statornici în dreapta credinţă.

17: Iar dacă vei zice-n cugetul tău: Neamul a­ces­ta-i mai numeros decât mine, cum voi putea să-i nimicesc?,

18: să nu te temi de ei, ci adu-ţi aminte de ceea ce le-a făcut Domnul, Dumnezeul tău, lui Faraon şi tuturor Egiptenilor,

19: de marile încercări pe care le-au văzut ochii tăi, de semnele acelea şi de minunile cele mari, de mâna cea tare şi de bra­ţul cel înalt, de cele prin care Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos afară; aşa va face Domnul, Dumnezeul tău, cu toate nea­murile în faţa cărora te temi.

20: Chiar şi viespile le va tri­mite Domnul, Dumnezeul tău, asupra lor până ce vor pieri cei ce-au rămas şi s-au ascuns de tine.

21: Nu te teme-n faţa lor, că Domnul, Dumnezeul tău, este-ntru tine, Dum­ne­zeu mare şi puternic.

22: Domnul, Dumnezeul tău, va potopi de di­naintea ta popoarele acestea puţin câte puţin; nu vei pu­tea să le nimiceşti dintr-o dată, ca să nu se pustiască pă­mântul şi să se înmulţească împotriva ta fiarele sălbatice.

23: Domnul, Dum­ne­zeul tău, ţi le va pune-n mână, iar tu le vei da pierzării cu pierdere mare, până le vei stârpi.

24: Pe regii lor îi va da în mâinile voastre, iar numele lor va pieri din locul acela; ni­meni în faţa ta nu va putea să ţi se-mpo­tri­vească, până-i vei stârpi.

Şi-n războiul duhovnicesc trebuie să ne punem în­cre­derea în Dumnezeu, pentru a nu ne înfricoşa de mulţimea piedicilor. Dumnezeu va lupta pentru noi (dar vom depune şi noi un efort, după puteri) şi-i va birui pe vrăjmaşi; biruinţa nu vine dintr-o dată, căci nu ne-am exercita îndeajuns şi s-ar ridica fiarele sălbatice asupra noastră; conlucrând, însă, cu ha­rul, cu răbdare şi credinţă, vom stârpi patimile şi vom cu­răţi locul, adică sufletele noastre. „Dacă nu ne lenevim şi nu lăsăm loc gândurilor dezordonate ale răutăţii, ci cu voia îm­pingem mintea şi gândurile noastre către Domnul, atunci şi Domnul, cu voia Sa, va veni spre noi şi ne va aduna în jurul Lui. Pentru că toată plăcerea şi slujirea ţine de gânduri. De aceea, sârguieşte-te să placi Domnului, aşteaptă-L mereu în­lăuntrul tău, caută-L cu gândurile tale, obligă şi forţează-ţi voinţa şi hotărârea să tindă pururi către El. Şi să vezi cum vine şi-Şi face sălaş în tine. Cu cât îţi concentrezi mintea spre căutarea Lui, cu atât mai mult El (voieşte), împins de îndurarea şi bunătatea Sa, să vină la tine, să-ţi dea odihnă; pentru că El stă şi priveşte către gândul, cugetele şi re­fle­xi­u­nile tale; El vede cum Îl cauţi: fie din toată inima, fie în chip trândav şi nepăsător. Şi dacă vede că ai zel în căutarea Lui, numaidecât Se arată şi Se lasă văzut de tine, îţi dă ajutorul Lui, te face victorios şi te izbăveşte de duşmanii tăi”[15].

25: Chipurile cele cioplite ale dumnezeilor lor să le ardeţi cu foc; să nu pofteşti argintul şi nici aurul de pe ele; să nu le iei pentru tine, ca să nu greşeşti din pricina lor: că urâciune este aceasta înaintea Domnului, Dumnezeului tău.

„Termenul βδέλυγμα (silă, greaţă, lucru urât, spurcăciune, urâciune) apare frecvent în Deuteronom, mai ales în formula βδέλυγμα κυρίω τω θεω σού, cu referire la obiectele de cult păgâne, idolatrice. În textul ebraic îi corespund doi termeni, folosiţi cu o frecvenţă echivalentă: tocbah (cu sens preponderent moral, religios) şi şeqeţ (cu un sens concret, de indicare a unor acte sau acţiuni). Prin acest termen Părinţii îl vor numi pe Antihrist (urâciunea pustiirii, expresie care apare în Cartea lui Daniel, fiind reluată în Evanghelii: Matei 24, 15)”[16].

26: Urâciune să nu duci în casa ta, ca nu cumva să cazi şi tu sub blestemu-n care este ea; dimpotrivă, ca de-o scârbă să te scâr­beşti şi ca pe-o urâciune s-o urăşti, că blestemată este.

„Idolii erau adesea statui din lemn, acoperite cu plă­cuţe din aur sau argint. O asemenea urâciune, ebr. tocbah, gr. to vdelígma, (lat.) abominatio, poate să fie tot ce este in­com­patibil cu natura lui Iahve sau a lui Israel, ceea ce im­plică un pericol care trebuie eliminat”[17].

În Creştinism, cea mai mare urâciune este erezia: „Căci este cu adevărat un foc străin, ne­plă­cut lui Dumnezeu, mişcarea fierbinte a minţii, pli­nă de în­ţelepciunea drăcească şi arsă de Sfintele Scripturi. Şi iarăşi urâ­ciune este idolul plăsmuit în chip de dumnezeu”[18].


[1] DEUT, p. 227

[2] BBVA, p. 209

[3] Mai exact, cu canaaniţi, altfel existând şi în Israel căsătorii cu cei de alte neamuri.

[4] SEP 1, p. 554

[5] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, VII

[6] Nil Ascetul, Cuvânt ascetic, 37

[7] DEUT, p. 227

[8] SEP 1, p. 555

[9] SEP 1, p. 555

[10] SEP 1, p. 555

[11] SEP 1, p. 555

[12] BBVA, p. 209

[13] BBVA, p. 209

[14] SEP 1, p. 556

[15] Sf. Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti, XXXI, 3-4

[16] SEP 1, p. 557

[17] DEUT, p. 227

[18] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre Sfânta Treime, II

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s