Comentarii la Deuteronom – 2

Posted: 16/01/2009 in Deuteronom
Etichete:, ,

CAPITOLUL 2 – Străbătând ţinuturile Edomiţilor, Moabiţilor şi Amoniţilor. Înfrângerea regelui Sihon.

„Capitolele 2 şi 3 proiectează o imagine opusă celei pre­cedente, caracterizată prin nesupunere şi eşec. Marşul lui Israel spre nord se află sub semnul reuşitei, fiind bine­cu­vân­tat de Dumnezeu. In drumul său spre Iordan, Israel străbate cinci ţinuturi, venind în contact cu popoarele respective: 2, 1-8 Edom, 2, 9-13 Moab, 2, 17-23, 37 Amon, 2, 24-36 Si­hon, 3, 1-7 Og. Întâlnirile cu aceste popoare sunt concepute după o schemă care cuprinde cinci elemente: marşul lui Is­rael – porunca lui Iahve către Moise, conducătorul Israelului – descrierea popoarelor care au locuit înainte în aceste ţinu­turi – aprovizionarea poporului israelit pentru continuarea că­lă­toriei – trecerea prin fiecare ţinut, respectiv cucerirea ţi­nu­tului amoriţilor. Traversarea paşnică a Edomului şi a Mo­a­bu­lui (2, 1-13) este urmată de constatarea din 2, 14-16 că ge­ne­raţia răzvrătită a israeliţilor s-a stins, îndeplinindu-se ast­fel jurământul lui Iahve din 1, 35. După parcurgerea ţi­nu­tu­lui Amon, urmează în 2, 26-3, 7 ciocnirile cu amoriţii (de) sub conducerea lui Sihon şi Og, care sunt înfrânţi. Destinul aces­tor popoare este proiectat din perspectiva legământului din­tre Dumnezeu şi Israel: ele sunt nimicite dacă se opun tre­cerii lui Israel spre pământul făgăduit”[1]:

1: Apoi, întorcându-ne noi, am pornit prin pustie spre Marea Roşie, după cum îmi grăise Domnul, şi timp de multe zile am mers împrejurul muntelui Seir.

2: Iar Domnul a zis către mine:

3: Ajunge de când umblaţi împre­ju­rul acestui munte! Înturnaţi-vă dar spre miazănoapte!

4: Dă po­runcă poporului şi zi: Voi acum veţi trece prin hotarele fii­lor lui Esau, fraţii voştri, care locuiesc în Seir; ei se vor în­fricoşa de voi şi foarte se vor teme,

Fiii (sau urmaşii) lui Esau: Edomiţii; descendenţii fratelui lui Iacob, care se numea şi Edom (vezi Facerea 36, 1)”[2].

5: dar voi să nu ridicaţi război împotrivă-le, pentru că din pământul lor nu vă voi da nici măcar o urmă de picior: muntele Seir l-am dat în stă­pâ­ni­rea fiilor lui Esau.

6: Mâncarea cu care vă hrăniţi s-o cum­pă­raţi de la ei cu bani, şi tot pe bani să vă cumpăraţi de la ei apa pe care-o beţi.

7: Căci Domnul, Dumnezeul nostru, te-a binecuvântat pe tine în tot lucrul mâinilor tale; El ştie cum ai străbătut câmpia aceasta întinsă şi-nfricoşătoare; iată, de-a lungul a patruzeci de ani Domnul Dumnezeul tău a fost cu tine şi n-ai dus lipsă de nimic.

„În Deuteronom, cei patruzeci de ani apar ca o încercare la care Dumnezeu şi-a supus poporul ales. În Noul Testament, cele patruzeci de zile petrecute de Iisus în deşert amintesc anii exodului (Marcu 1, 12; Luca 4, 1; Matei 4, 4 – unde este citat Deuteronom 8, 3)”[3].

8: Şi am trecut pe-alături de fraţii noştri, fiii lui Esau, care locuiau în Seir, pe-alături de drumul Arabiei, de la Elat şi Eţion-Gaber; pe urmă ne-am înturnat şi am apucat pe calea pustiei Moabului.

Fiii lui Esau ori Edom sunt urmaşii fratelui lui Iacov, motiv pentru care li se porunceşte israeliţilor să treacă cu pace prin hotarele lor. În itinerariul străbătut de evrei se tre­ce pe lângă cetăţile Elat (= terebint) şi Eţion-Gaber (= şira spinării), de la acestea întorcându-se către pustia Moabului.

9: Dar Domnul mi-a zis: Nu vă puneţi în duş­mă­nie cu Moabiţii şi să nu porniţi război asupră-le, pentru că din pământul lor nu vă voi da nimic în stăpânire: Aurul l‑am dat în stăpânire fiilor lui Lot.

10: Înainte au locuit acolo Emimii, popor mare, numeros şi înalt la statură, ca fiii lui Enac;

11: şi ei tre­ceau drept Refaimi, ca fiii lui Enac, dar Moa­bi­ţii i-au nu­mit Emimi.

12: În Seir au trăit mai înainte şi Ho­reii; dar fiii lui E­sau i-au alungat şi i-au nimicit de dinainte-le şi s-au aşezat ei în locul lor, aşa cum a făcut şi Israel cu pă­mân­tul moştenirii sale, cel pe care Domnul i l-a dat…

13: A­cum, sculaţi-vă!, por­ni­ţi-vă şi treceţi valea Zared!

Şi am tre­cut valea Zaredului.

14: De a­tunci, de când am plecat de la Ca­deş-Barnea şi până când am trecut valea Zaredului, s-au scurs treizeci şi opt de ani, până ce-au pierit din tabără toţi cei ce erau atunci buni de război, aşa cum li Se jurase Dum­nezeu;

15: că mâna Domnului a fost asupră-le ca să-i to­pească din mijlocul taberei, până ce-au pierit de tot.

16: Şi a fost că dac-au murit toţi cei ce erau a­tunci buni de război şi dac-au pierit ei din mijlocul poporului,

17: mi-a grăit mie Domnul zicând:

18: Astăzi vei trece pe lângă ho­ta­rele lui Moab spre Ar;

19: veţi fi foarte aproape de Amoniţi, dar să nu vă puneţi cu ei în duşmănie şi să nu porniţi război asu­pră-le, pentru că din pământul fiilor lui Amon nu-ţi voi da ni­mic în stăpânire: stă­pânirea le-am dat-o fiilor lui Lot.”

Odată pieriţi cei ce s-au temut să intre în Canaan, is­raeliţii au trecut de Zared (= roditor), pârâu şi vale la graniţa dintre Edom şi Moab, şi au pornit către Ar (= oraş), pe lângă hotarele lui Moab. Aici „se insistă asupra legăturilor paşnice dintre israeliţi şi amoniţi, dar în alte locuri sunt menţionate raporturile ostile dintre cele două popoare”[4].

20: (Acesta era socotit şi el a fi pământul Re­fa­i­mi­lor, căci Refaimii îl locuiseră mai înainte; Amoniţii îi nu­meau Zomzomimi,

Zomzomimi: cei ce murmură; cârtitori. Par a fi identici cu Zuzimii menţionaţi în Facerea 14, 5”[5].

21: popor mare, numeros şi mai puternic de­cât voi, precum fiii lui Enac; Domnul însă l-a nimicit de di­na­intea Amoniţilor, aşa că aceştia s-au înstăpânit şi lo­cu­iesc în ţi­nuturile lor până-n ziua de azi,

22: aşa cum Domnul le‑a făcut fiilor lui Esau, cei ce locuiau în Seir, când i-a pră­pă­dit de dinainte-le pe Horei şi le-au luat în stăpânire ţi­nu­turile şi s-au aşezat în ele până-n ziua de azi;

23: şi [cum le-a făcut] şi He­veilor, cei ce locuiau în sate pân-la Gaza: i-au ni­micit Caftorimii, cei ce plecaseră din Caftorim, şi s-au aşe­­zat în locul lor).

Caftorim: „Septuaginta transcrie Capadocienii şi Capadocia. Caftor: locul de obârşie al Filistenilor (cf. Ieremia 47, 4); o seamă de cercetători îl plasează în insula Creta”[6].

24: A­cum, aşadar, sculaţi-vă!, porniţi-vă şi treceţi valea Ar­no­nu­lui! Iată, ţi l-am dat în mână pe Sihon Amoreul, regele Heş­bo­nului, precum şi ţara lui; începe-ţi în­stăpânirea, fă război cu el!

25: Chiar de astăzi Eu încep să se­măn spaima de tine şi frica de tine-naintea tuturor nea­murilor ce se află sub cer: cei ce vor auzi de numele tău se vor tulbura şi se vor îngrozi-nainte-ţi.

26: Din pustiul Chedemot am trimis soli la Sihon, re­gele Heşbonului, cu aceste cuvinte de pace:

27: Trece-voi prin ţara ta; voi merge numai pe drum, fără să mă abat nici la dreapta şi nici la stânga;

28: tu pe bani îmi vei vinde mâncarea cu care să mă hrănesc, şi tot pe bani apa pe care s-o beau; nu vreau decât să trec pe picioare,

29: aşa cum au făcut pentru mine fiii lui Esau care trăiesc în Seir şi Moabiţii care locuiesc în Ar; aceasta, numai până voi trece Iordanul în ţara pe care ne-o dă nouă Domnul, Dumnezeul nostru.

30: Dar Sihon, regele Heşbonului, n-a vrut ca noi să trecem pe la el, pentru că Domnul, Dumnezeul tău, i-a învârtoşat duhul şi i-a împietrit inima, aşa ca el să fie dat în mâinile tale, aşa cum este acum.

Duhul: „Origen (Com. Io. XXXII, 218-228) socoteşte că acesta este singurul pasaj din Biblie în care duhul (πνευμα) apare în sens negativ”[7].

31: Atunci mi-a zis Dom­nul: Iată, am început să ţi-l dau în mână pe Sihon Amo­reul, regele Heşbonului, precum şi ţara lui; începe-ţi în­stă­pâ­nirea peste pământul său!

32: Iar Sihon, regele Heşbonului, ne-a ieşit înainte la Ihaţ, el şi tot poporul său, gata de luptă.

33: Dar Domnul, Dumnezeul nostru, ni l-a dat pe mână şi l-am bătut, pe el şi pe fiii lui şi tot poporul lui.

„Origen, în Omiliile XII şi XIII la Numeri, a comentat victoria asupra lui Seon [Sihon] ca un triumf asupra diavolului orgolios şi trufaş, epitete întemeiate pe etimologia numelui Seon. Numele capitalei sale, Esebon [Heşbon], este interpretat de Origen în sens etimologic, ca raţionamente, căci esenţa puterii diavolului stă în argumente (cf. Philon din Alexandria, Leg. III, 26)”[8].

34: Atunci, la vremea aceea, i-am luat noi toate cetăţile; fiecare ce­tate am nimicit-o, iar din bărbaţii lor şi din femeile lor şi din copiii lor n-am lăsat pe nimeni viu.

Lui Celsus, care se indigna de ideea masacrării duşmanilor, mai ales a tinerilor, Origen (C. Cels. VII, 18) [îi] răspunde că nu trebuie luat în sens literal cuvântul ζωγρίας, ci în sens spiritual: trebuie distrus tot ce are viaţă la duşmanii născuţi din viciu, chiar şi relele abia născânde, adică cele mai mici gânduri păcătoase”[9].

35: Numai vitele le-am luat ca pradă, pre­cum şi ceea ce se jefuise din cetăţile pe care le cuceriserăm.

36: De la Aroer, care se află pe malul râului Ar­non, şi de la cetatea cea din vale pân-la muntele Galaad n-a fost cetate care să ne fi scăpat; Domnul Dumnezeu a dat totul în mâi­nile noastre.

37: Numai de pământul fiilor lui Amon nu ne-am apropiat: de malul întreg al râului Iaboc, de cetăţile ce sunt pe munte şi de nimic din ceea ce ne-a poruncit nouă Dom­nul, Dumnezeul nostru.

Evenimentele rememorate aici au fost descrise la Car­tea Numerele. Moise nu le reia inutil, ci scopul său era acela de a întări pe cei ce urmau să cucerească Ţara făgăduită, cu amintirea biruinţelor trecute.


[1] DEUT, p. 221

[2] BBVA, p. 202

[3] SEP 1, p. 538

[4] DEUT, p. 222

[5] DEUT, p. 202

[6] BBVA, p. 202

[7] SEP 1, p. 539

[8] SEP 1, p. 539

[9] SEP 1, p. 540

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s