Comentarii la Deuteronom – 1

Posted: 16/01/2009 in Deuteronom
Etichete:, ,

8-deut


Introducere

Deuteronomul este cea de-a cincea carte a lui Moise, sau a Pentateuhului. Septuaginta numeşte cartea Devtero­nó­mion[1] (= repetarea Legii; a doua Lege), având în vedere con­ţinutul, dar şi locul de la 17, 18, unde textul ebraic vor­beş­te despre copia Legiimişneh hattorah hatto’th: o copie a acestei legi. Vulgata numeşte cartea Liber Deu­te­ro­nomii, indicând şi denumirea ebraică: Helleadda­ba­rim. Li­­­­teratura rabinică numeşte cartea Mişne hatora (repe­ta­rea Le­gii), dar Biblia Hebraica o numeşte după cuvintele în­ce­pă­toare: Elle haddebarim[2] (= iată cuvintele).

Deuteronomul cuprinde trei cuvântări ale lui Moise, ur­mate de un adaos istoric. Moise repetă Legea descoperită pe Muntele Sinai, completând-o cu noi prevederi şi ex­pli­ca­ţii, în preajma cuceririi Canaanului de către Israel. „Reluarea acestor legi în Deuteronom nu este o simplă repetare, ci o completare cu noi dispoziţii şi, în bună măsură, o per­fec­ţio­na­re a lor. […] Ceea ce caracterizează aceste legi în ansamblul lor este umanismul şi spiritul de toleranţă care transpare din fe­lul cum sunt formulate, prin ele urmărindu-se atenuarea drep­tului ce se baza pe obiceiul pământului. Înrudirea lor cu legi simi­la­re existente la alte popoare nu poate surprinde, da­că luăm în con­siderare faptul că poporul evreu, cu toată po­zi­ţia sa sin­gulară de popor ales, a trăit totuşi într-un con­text geo­grafic, istoric şi cultural care l-a marcat în chip inevitabil”[3].

În preajma cuceririi Canaanului, Moise repetă Legea descoperită pe Muntele Sinai, pentru o generaţie nouă, cei ie­şiţi ca adulţi din Egipt fiind morţi la acea dată. Totodată, Legea e explicată, dar şi adaptată noilor condiţii ce vor urma cuceririi Canaanului, când evreii vor trece la o viaţă se­den­tară, dar se vor şi confrunta cu numeroase popoare idolatre. În ce ne priveşte, vom urmări şi aici în mod predilect tâl­cu­i­rile mistice ale Sfinţilor Părinţi, precizările istorice, geo­gra­fi­ce sau filologice fiind cât mai succinte.


Comentarii

CAPITOLUL 1 – Binefacerile lui Dumnezeu; nemulţumirea poporului.

1: Iată cuvintele pe care le-a grăit Moise către-ntregul Israel, dincolo de Iordan, în pustiul Arabah, din faţa Şufei, între Paran, Tofel, Laban, Haşerot şi Di-Za­hab,

Întregul Israel sau tot Israelul semnifică, de obicei, adunarea tuturor fiilor lui Israel (v. 3) într-un anume loc spre a li se citi, periodic, legea dată de Domnul prin Moise”[4]. Întregul Israel „este o expresie tehnică specifică Deuteronomului; expresia curentă în celelalte cărţi este fiii lui Israel. Referindu-se la unitatea poporului ales, ca partener al legământului cu Dumnezeu (indicată în Levitic 4,13. 14. 15. 21 prin συναγωγή şi în Deuteronom 23, 2. 3 şi 31, 10 prin εκκλησία), termenul îngăduie o pendulare între singular şi plural, între tu şi voi[5].

2: cale de unsprezece zile de la Horeb, în drumul de la Muntele Seir, către Cadeş-Barnea.

3: Fost-a că-n anul al pa­tru­zecilea, luna a unsprezecea, în ziua cea dintâi a acestei luni a grăit Moise către toţi fiii lui Israel după toate câte-i poruncise Domnul pentru ei.

4: Aceasta, după ce-l bătuse pe Si­hon, regele Amoreilor, care locuia în Heşbon, şi pe Og, re­gele Vasanului, care locuia în Aştarot şi în Edreea.

5: Acolo, din­colo de Iordan, în ţinutul Moabului, acolo a-nceput Moi­se să-nfăţişeze limpede această Lege zicând:

Cu versetul următor începe prima cuvântare a lui Moi­se. „Primele 5 versete ale acestui capitol fixează cadrul spa­ţial şi temporal în care Moise a ţinut prima sa cuvântare (1, 6 – 4, 40), ce rezumă istoria Israelului de la plecarea din Sinai şi sosirea la Pisga, lângă Iordan, urmată de îndemnul de a respecta îndatoririle legământului sfânt dintre Iahve şi poporul israelit. Sintagma tot Israelul încadrează întreaga car­te a Deuteronomului, fiind un termen de adresare către în­treaga comunitate a celor cu credinţa în Iahve”[6].

Chiar dacă toponimele cuprinse aici s-ar preta cu greu la o tâlcuire mistică, nu va fi cu totul lipsită de folos tra­du­cerea lor; desigur, vom recurge doar la sensul ce ni s-a pă­rut a fi cel mai potrivit aici, cu precizarea că înţelesul unor de­nu­miri este doar unul probabil. Moise a grăit dincolo de Iordan (= râul care curge în adâncime), în pustiul Arabah (= pustie), având în faţă Şufa (= vifor; Marea Roşie), între Pa­ran (= plin de peşteri), Tofel (= var), Laban (= alb), Haşerot (= bogăţie) şi Di-Zahab (= bogat în aur), cale de 11 zile de la Horeb (= secetă; pustie), în drumul de la Seir (= acoperit cu mărăcini) către Cadeş-Barnea (= deşert consacrat). Israel învinsese pe Sihon (= distrugător), regele Amoreilor (= mun­teni), care lo­cuia în Heşbon (= socoteală), şi pe Og (= uriaş), regele Va­sanului (= ţară întinsă), care locuia în Aştarot (= bo­găţie; idoli) şi în Edrei (= puternic). Apoi Israel a ajuns dincolo de Iordan, în ţinutul Moabului (= provenit de la un tată).

„Regatul lui Sihon se întindea la est de Marea Moartă şi de cursul inferior al Iordanului. Aşezarea Heşbon, care dă­dea şi numele ţinutului respectiv, era situată la aproximativ 20 km sud-vest de actualul Amman”[7]. „Regatul Basus (Va­san) cuprindea regiunea la nord de Heşbon. Era situat, de asemenea, la est de Iordan şi de Lacul Ghenizaret”[8].

Moise a cuvântat în luna Şebat (ianuarie – februarie), cea de-a 11-a a anului religios evreiesc, într-al 40-lea an de la ieşirea din Egipt. Acum a înfăţişat limpede Legea: „Ver­bul diasaféo, folosit numai aici în Vechiul Testament, în­seamnă a face lumină într-o chestiune oarecare, a face pe ci­neva să vadă limpede, a da cuiva instrucţiuni precise. Aşa­dar, Legea de pe Sinai este reluată şi completată într-o am­plă expunere care cuprinde nu numai texte de lege propriu-zisă, ci şi o seamă de clarificări asupră-le”[9].

6:Domnul Dumnezeul nostru ne-a grăit nouă pe Ho­­reb şi a zis: – Destul aţi locuit în muntele acesta!

„Este semnificativ faptul că această prezentare isto­ri­că nu începe cu exodul din Egipt, ci cu plecarea de pe mun­tele sfânt Horeb, astfel încât legământul cu Dumnezeu şi ţa­ra făgăduinţei se află într-o strânsă corelare”[10].

7: Întoarceţi-vă şi porniţi la drum; duceţi-vă în mun­tele Amoreilor şi la toţi vecinii lor: în Araba, în Munte, în Ţara-de-Jos, în Negheb pe malurile mării, în ţinutul Ca­naaneenilor şi-n preajma Libanului pân-la râul cel mare al Eufratului.

„Araba (sau Arabah): cu acest nume e desemnată valea Iordanului de lângă ţărmul nordic al Mării Moarte”[11]. „Ţara-de-Jos: zona deluroasă dintre Munte (centrul muntos al Palestinei) şi ţărmul Mediteranei”[12]. „Negheb: partea de sud a Palestinei, desemnată uneori prin câmpie, ţinutul pustiu sau miazăziua[13].

8: Iată, datu-v-am ţara pe mână: intraţi într-însa şi luaţi în stăpânire pământul pe care Domnul li S-a jurat pă­rinţilor voştri, lui Avraam şi lui Isaac şi lui Iacob, să li-l dea, lor şi urmaşilor lor de după ei.

Făgăduinţa făcută lui Avraam (Facerea 15, 18) e pe punctul de a se împlini. Totuşi, israeliţii vor ajunge abia trep­tat să stăpânească întreg teritoriul indicat, aceasta reali­zându-se în vremea domniei regelui David.

9: În vremea aceea v-am zis: Nu pot să vă duc sin­gur.

10: Domnul, Dumnezeul vostru, v-a înmulţit şi iată-vă as­tăzi numeroşi ca stelele cerului.

11: Domnul, Dumnezeul pă­rinţilor voştri, să vă înmulţească de o mie de ori mai mult decât sunteţi acum şi să vă binecuvinteze după cum v-a grăit!

12: Cum voi putea eu de unul singur să vă port durerea şi povara şi neînţelegerile dintre voi?

13: Alegeţi-vă dintre voi bărbaţi înţelepţi, pricepuţi şi încercaţi, pentru fiecare din seminţiile voastre, şi-i voi pune căpetenii peste voi.

„În Ieşirea 18, 13-23 Iothor [Ietro] este cel care îl sfătuieşte pe Moise să pună căpetenii peste popor. ♦ bărbaţi înţelepţi: termenul grecesc σοφός acoperă înţelesul de înţelepciune aplicată, practică al ebraicului hakham[14]

14: Atunci mi-aţi răspuns zicând: Bun lucru este ce-ai zis tu să facem!

15: Şi am luat dintre voi bărbaţi înţelepţi, pricepuţi şi încercaţi şi i-am pus peste voi: căpetenii peste mii, peste sute, peste cincizeci, peste zeci, şi condeieri judecătorilor voştri.

„Condeieri (literal: scribi): grefieri pentru instanţele de judecată. Menţiune proprie Septuagintei”[15].

16: Şi le-am poruncit atunci judecătorilor voştri zicând: Să ascultaţi ceea ce se întâmplă-n mijlocul fraţilor voştri şi să judecaţi drept între un om şi fratele lui şi străinul din casa lui.

17: În ju­decată să nu cauţi la faţa omului: pe cel mic să-l judeci ca şi pe cel mare; de faţa omului să nu te temi, căci judecata es­te a lui Dumnezeu. Iar dacă o pricină va fi prea grea pen­tru voi, o veţi aduce la mine şi o voi asculta eu.

„Philon aplică prescripţia creării de către Dumnezeu a omului şi a universului (Her. 155-157)”[16]. Altfel zis, nedreptăţind pe cineva, ofensăm pe Creatorul aceluia.

18: La vremea a­ceea v-am dat porunci asupra a tot ceea ce trebuie să faceţi.

„Legislaţia mozaică este de la Dumnezeu şi aceasta o confirmă teocraţia care intră în istoria poporului evreu după eliberarea sa, ori din robia egipteană. În această situaţie se im­pune organizarea lui după norme divine speciale, având în vedere alegerea şi pregătirea sa pentru împlinirea planului iconomiei divine. Vechile forme de organizare patriarhală sunt luate ca bază pentru constituirea şi administrarea sta­tu­lui israelit şi, totodată, completate cu noi prescripţii legale prin care să fie asigurată dezvoltarea religios-morală şi so­cială a israeliţilor. În urma încheierii legământului pe Mun­tele Sinai, israeliţii vor primi prin Moise legi prin care să fie reglementată viaţa lor religioasă şi civilă”[17].

19: Şi dac-am plecat de la Horeb, am mers prin tot pustiul acesta mare şi înfricoşător pe care l-aţi văzut, în­dreptându-ne spre muntele Amoreilor, după cum ne po­run­cise nouă Domnul, Dumnezeul nostru, şi am ajuns la Cadeş-Barnea.

20: Atunci am zis către voi: Aţi ajuns la muntele Amo­reilor, pe care Domnul, Dumnezeul nostru, ni-l dă nouă.

21: Ve­deţi: Domnul, Dumnezeul vostru, v-a dat pe mână pământul (acesta); suiţi-vă şi luaţi-l în stăpânire, după cum v-a spus vouă Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri; nu vă temeţi şi nici nu vă-nspăimântaţi!

22: Iar voi aţi venit cu toţii la mine şi aţi zis: Să trimitem câţiva oameni înaintea noastră: să is­co­dească ţinutul şi să ne aducă ştiri despre drumul pe care să ne suim şi despre cetăţile în care să intrăm.

„Iniţiativa de a trimite cercetaşi aparţine poporului, şi nu lui Iahve, sugerând credinţa îndoielnică a lui Israel în asi­gu­rarea Domnului de a le oferi ţara făgăduită. Această ati­tu­dine ezitantă a lui Israel, ca şi protestele sale din ver­setul 27, vor atrage după sine pedepsirea poporului: doar ge­neraţia ur­mătoare, căreia nu i se putea imputa neîn­cre­derea părin­ţi­lor, va ajunge în ţara făgăduită”[18].

23: Mie mi-a plăcut cuvântul acesta şi am luat din­tre voi doisprezece bărbaţi, câte unul din fiecare se­min­ţie.

24: Aceştia s-au dus şi s-au suit în munte şi au ajuns până la valea Eşcol şi au iscodit-o.

Valea Eşcol: „Septuaginta literal: valea Strugurelui. Ebraicul eşkol înseamnă strugure; ţinut cu podgorii, nu departe de Hebron”[19].

25: Au luat din roadele pământului şi ni le-au pus nouă înainte zicând: Bun e pământul pe care ni-l dă nouă Domnul, Dumnezeul nostru.

26: Voi însă n-aţi vrut să vă suiţi, ci v-aţi împotrivit poruncii Domnului, Dumne­ze­u­lui vostru.

„Aici, ca şi în alte pasaje din Deuteronom (1, 43; 9, 23; 34, 5) textul grecesc are ρημα, cuvânt [la Anania: poruncă], acolo unde în Textul Masoretic este gură; pasajele pot sugera anti-antopomorfismul traducătorului sau reducerea unei metafore la înţelesul său simplu”[20].

27: Aţi cârtit prin corturile voastre şi aţi zis: Din ură-mpotriva noastră ne-a scos pe noi Domnul din ţara Egiptului, ca să ne dea în mâinile Amoreilor şi să ne ni­mi­cească.

„Prima apariţie în Deuteronom a formulei a scoate din ţara Egiptului. Menţionată prima dată în Ieşirea 20, 2, ieşirea din Egipt este evenimentul fondator al istoriei lui Israel, la care poporul lui Dumnezeu va trebui să se refere neîncetat, întrucât îi datorează identitatea şi originalitatea proprie. Tema va fi frecvent reluată în celelalte cărţi biblice şi continuată în iudaism şi creştinism”[21].

28: Unde să ne suim? Fraţii voştri v-au îngrozit inima zi­­când: Poporul acela-i mare şi numeros şi mai puternic de­cât noi; cetăţile sunt mari şi zidite pân-la cer; chiar şi pe urmaşii lui Enac i-am văzut acolo.

Enachiţii (= uriaşi) „erau vechii locuitori ai Ca­na­a­nu­lui, îndeosebi de pe muntele Hebron, consideraţi a fi foarte înalţi de statură. Ei sunt menţionaţi şi în textele egiptene”[22].

De remarcat că Moise atribuie urmaşilor faptele să­vâr­şite de părinţi; e dovada unei indisolubile legături între ge­neraţii: chiar dacă nu suntem pedepsiţi pentru faptele stră­moşilor, nu vom rămâne în afara urmărilor acelora de nu le vom îndrepta, ajutând, astfel, şi celor ce le-au săvârşit. Gă­sim aici, deşi învăluit, şi un argument în favoarea rugă­ciu­nilor pentru morţi.

29: Atunci v-am zis: Nu vă temeţi de ei şi nici să vă speriaţi.

30: Domnul, Dumnezeul vostru, Cel Ce merge îna­in­tea voastră, El împreună cu voi îi va birui, aşa cum întru toate v-a făcut El vouă în ţara Egiptului

Textul ebraic s-ar traduce prin: El se va bate pentru voi. „Începând cu versetul următor, autorul introduce pasaje în care pronumele personal referitor la Israeliţi alternează în­tre plural şi singular, uneori printr-o gramatică ciudată dar bi­ne condusă, în interiorul aceleiaşi fraze. Teologic, aceasta în­seamnă: 1) voi, fii ai lui Israel; 2) tu, Israele, ca popor ales şi unitar; 3) tu, israelitule, ca individ şi persoană. Relaţia o­mu­lui cu Dumnezeu se consumă nu numai individual, ci şi în contextul neamului căruia îi aparţine (ca şi, de altfel, în con­­textul întregii omeniri)”[23].

31: precum şi-n pustiul acesta, în care aţi văzut cum Domnul, Dumnezeul tău, te-a hrănit pe tine – aşa cum un om şi l-ar hrăni pe fiul său – de-a lungul drumului întreg pe care l-aţi umblat până ce aţi poposit în locul acesta.

„La Părinţi apare tema Dumnezeului-doică hrănitoare (cf. Atanasie, Ep. Serap. 4, 16; Macarie, Hom. 46, 3)”[24].

32: Voi însă nici aşa nu L-aţi crezut pe Domnul, Dumnezeul vostru,

33: Cel Ce-n drumul acesta vă merge-nainte să vă caute vouă loc de popas, cu foc îndrumându-vă noaptea spre a vă arăta calea pe care să mergeţi, iar ziua cu nor.

Dacă la Ieşirea (cap. 33), Domnul a ameninţat po­po­rul răzvrătit că va trimite un înger care să-l călăuzească, în urmă a condus El poporul, la insistenţele lui Moise. „Deci cân­­tân­du-se lui Dumnezeu, se arată că nu este înger, nici cre­atură, ci cântarea se aduce dumnezeirii Lui. Căci fiind Du­hul în popor, Dumnezeu Însuşi era cu ei prin Fiul în Du­hul”[25] . Ştim că Persoanele Sfintei Treimi sunt deofiinţă, dar locul scrip­turistic comentat cu greu ar putea fi adus drept argu­ment în susţinerea dogmei treimice. Intenţia Sfântului Ata­na­sie va fi fost aici mai degrabă aceea de a sublinia că Dum­nezeu nu lasă unei creaturi conducerea poporului ales.

34: Dar Domnul a auzit sunetul vorbelor voastre şi S-a mâniat şi S-a jurat zicând:

S-a mâniat: „Părinţii au încercat să interpreteze pasajul în sens neantropomorfic. Dumnezeu nu se poate mânia ca un om, El este impasibil, netulburat. Mânia lui este expresia justiţiei. Despre subiect: Philon, Deus 52; Irineu, Adv. haer. II, 13, 3; Origen, Hom. Ez. 10, 2; Hom. Num. 23, 2, […] Lactanţiu, De ira Dei, SC 289”[26].

35: Nu, nici măcar unul dintre oamenii aceştia nu va vedea pământul cel bun pe care Eu M-am jurat să-l dau părinţilor lor,

36: în afară de Caleb, fiul lui Iefone; el îl va vedea, lui îi voi da pământul pe care s-a suit, lui şi fiilor săi, pentru că el întru toate I s-a supus Dom­nu­lui.

Istoria lui Caleb se află în capitolele 13-14 din Cartea Numerele.

37: Din pricina voastră S-a mâniat şi pe mine Domnul şi a zis: Nici tu nu vei intra acolo!

38: Iosua, fiul lui Navi, cel ce-ţi stă înainte, el va intra acolo; pe el să-l întăreşti, căci el îi va împărţi lui Israel [pământul] prin sorţi.

Cel ce-ţi stă înainte: cel ce întotdeauna e gata să-ţi pri­­mească poruncile. Menţionat pentru prima oară în Ieşirea 17, 8-16 drept comandant de oaste, Iosua va deveni succesor al lui Moise la conducerea Israeliţilor şi va cuceri Cana­a­nul”[27] . Despre împărţirea prin sorţi a pământului s-a vorbit la Cartea Numerele 33, 54.

39: Şi copiii voştri, despre care voi ziceaţi că vor fi de pradă, şi pruncii voştri care-n ceasul de faţă încă nu ştiu să aleagă-ntre bine şi rău, ei vor intra acolo; lor îl voi da şi ei îl vor moşteni…

40: Iar voi, întorcându-vă, v-aţi aşezat tabăra în pustie, pe calea ce duce spre Marea Roşie.

„Traducerile moderne folosesc imperativul sau con­junc­tivul prezent; poporul nu s-a întors în pustiu, ci doar i s‑a poruncit să se întoarcă”[28].

41: Şi mi-aţi răspuns zicând: Păcătuit-am în faţa Domnului, Dumnezeului nostru! Ne vom sui şi vom lupta în­toc­mai cum ne-a poruncit Domnul, Dumnezeul nostru!… Şi da­că v-aţi luat fiecare armele de luptă, v-aţi adunat şi vă su­iaţi la munte!

42: Dar Domnul mi-a zis: Spune-le: Nu vă suiţi şi nu vă luptaţi, fiindcă Eu nu sunt cu voi; altfel, veţi pieri în fa­ţa vrăjmaşilor voştri!

43: Şi eu v-am spus, dar voi nu m-aţi as­cul­tat, ci v-aţi împotrivit poruncii Domnului şi cu semeţie v-aţi su­it în munte.

44: Dar ieşindu-vă-nainte poporul amoreu care lo­cuia în muntele acela, v-a pus pe fugă aşa cum fac albinele şi v-a măcelărit de la Seir până la Horma.

45: Atunci v-aţi aşternut la pământ şi-aţi plâns în faţa Domnului, dar Domnul nu v-a ascultat glasul şi nu v-a luat în seamă.

46: Şi aţi locuit în Cadeş zile multe, că multe au fost zilele cât aţi şe­zut voi acolo.

Odată căzuţi, să nu ne încumetăm către cele ce sunt pes­te puterile noastre; de asemenea, să nu nesocotim sfatul păs­torului sufletesc; iarăşi, căinţa să urmeze de îndată că­derii, iar nu după o şi mai mare înfrângere: „căutând din pri­cina înaltei păreri despre noi ceva mai mare decât puterea noastră, (putem) să fim răniţi de cei ce locuiesc încă în muntele contemplaţiei noastre, ca Israel, despre care legea spune că, încumetându-se unii, s-au suit în munte şi a ieşit amoreul cel ce locuia în muntele acela şi i-a rănit pe ei”[29]. Iar amoreu este aici orice patimă ce, nedezrădăcinată fiind, nu ne va lăsa să suim la o stare superioară.


[1] Δευτρονόμιον

[2] אלה הדברים

[3] AB, p. 162

[4] BBVA, p. 200

[5] SEP 1, p. 533

[6] Monumenta linguae dacoromanorum, Biblia 1688, pars V, Deuteronomium, (în continuare, abreviat: DEUT), Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 1997, p. 219

[7] DEUT, p. 219

[8] DEUT, p. 219

[9] BBVA, p. 200

[10] DEUT, p. 219

[11] BBVA, p. 200

[12] BBVA, p. 200

[13] BBVA, p. 200

[14] SEP 1, p. 534

[15] BBVA, p. 200

[16] SEP 1, p. 535

[17] AB, p. 146

[18] DEUT, p. 220

[19] BBVA, p. 201

[20] SEP 1, p. 536

[21] SEP 1, p. 536

[22] DEUT, p. 220

[23] BBVA, p. 201

[24] SEP 1, p. 536

[25] Sf. Atanasie cel Mare, Epistola întâia către Serapion, XII

[26] SEP 1, p. 537

[27] BBVA, p. 201

[28] DEUT, p. 221

[29] Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 119

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s