Comentarii la Numerii – 36

CAPITOLUL 36 – Rânduială pentru neînstrăinarea moşiilor la căsătoria fetelor.

1: Atunci au venit căpeteniile familiilor din se­min­ţia fiilor lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, din se­minţia fiilor lui Iosif, şi au grăit înaintea lui Moise şi îna­in­tea lui Eleazar preotul şi înaintea căpeteniilor urmaşilor fii­lor lui Israel şi au zis:

2: „Domnul a poruncit stăpânului nostru să dea, prin sorţi, pământ de moştenire fiilor lui Israel; şi tot stă­pâ­nului nostru i s-a poruncit de la Domnul ca moştenirea lui Salfaad, fratele nostru, să le-o dea fiicelor acestuia.

3: Dacă însă ele vor deveni femei ale cuiva din seminţiile fiilor lui Israel, atunci par­tea lor va fi desprinsă din moşia părinţilor noştri şi, în timp ce se va adă­u­ga la moşia seminţiei celor după care se vor mărita, ea se va desprinde din moşia noastră ce ni s-a cuvenit prin sorţi.

4: Şi chiar în anul de jubileu al fiilor lui Israel, partea lor se va adăuga la moşia acelei seminţii în care ele s-au măritat, şi partea lor se va şterge din moşia seminţiei părinţilor noştri”.

La jubileu, pământurile vândute sau cumpărate re­ve­neau proprietarului iniţial, proprietatea funciară fiind consi­de­rată inalienabilă în Israel. Însă legea nu prevăzuse nimic asu­pra terenurilor lăsate moştenire.

5: Aşadar, din porunca Domnului le-a poruncit Moise fiilor lui Israel, zicând: „Drept grăieşte neamul fiilor lui Iosif.

6: Iată ce porunceşte Domnul pentru fiicele lui Salfaad: să se mărite cu cine le place, dar numai după cei din neamul părintelui lor.

7: În acest fel moşia fiilor lui Israel nu se va strămuta de la un neam la altul, ci fiii lui Israel vor rămâne legaţi fiecare de moşia sa părintească.

8: Aşa că orice fată care stăpâneşte o moştenire în una din seminţiile fiilor lui Israel va trebui să se mărite cu cineva din neamul părintelui ei, pentru ca fiii lui Israel să moştenească fiecare moşia sa părintească,

9: iar moşia să nu se strămute de la un neam la altul, ci fiii lui Israel să rămână fiecare lipit de moşia sa”.

Pornind de la cazul particular al fiicelor lui Salfaad, se ho­tărăşte o lege generală pentru întregul Israel, oprindu-se în­­străinarea moşiilor prin căsătoria fetelor. „Cererea neamului lui Manase a fost generalizată ca lege pentru toate seminţiile. După Tobit 6, 11-13, nerespectarea acestei legi era pedepsită cu moartea”[1].

10: După cum i-a poruncit Domnul lui Moise, aşa au făcut fiicele lui Salfaad:

11: Mahla, Tirţa, Hogla, Milca şi Noa, fiicele lui Salfaad, s-au măritat după fiii unchiului lor;

12: ele s-au măritat după cei din neamul lui Manase, fiul lui Iosif, iar moştenirea lor s-a adăugat la moşia neamului din seminţia tatălui lor.

13: Acestea sunt po­run­ci­le şi aşezămintele pe care le-a dat Domnul, prin mâna lui Moise, în scăpătatul Moabului, la Iordan, în faţa Ierihonului.

În scăpătatul Moabului: „Ebr.: În şesurile Moabului. Septuaginta foloseşte termenul dys­mé, a cărui semnificaţie e dublă: 1) apusul soarelui (sau al astrelor), ca punct cardinal; 2) declinul (unei vieţi, al unui popor, al unei civilizaţii). E de crezut că autorul le-a avut în ve­dere pe amândouă, dar că accentul cade pe înţelesul figu­ra­tiv: sfârşitul Moabului, principalul adversar al Israeliţilor; pre­cizările care urmează sunt, şi ele, semnificative: Iordanul care trebuie trecut şi Ierihonul care se cere cucerit”[2].  În faţa Ierihonului: „aceste ultime cuvinte sugerează că peregrinarea prin pustiu s-a terminat şi poporul este gata să intre în pământul făgăduinţei”[3].

Cartea Numerii se încheie brusc, evenimentele isto­ri­ce care ur­­mează fiind relatate în Cartea Deuteronom şi în Cartea Iosua.

---

[1] NUM, p. 211

[2] BBVA, p. 199

[3] SEP 1, p. 518